Pancreatita este o inflamatie a pancreasului, care apare atunci cand enzimele pancreatice incep sa digere pancreasul; acest proces poarta numele de autodigestie. Desi exista mai multe cauze, la 80% dintre pacienti, boala apare pe fondul litiazei biliare (pietre la vezica biliara) si al consumului de alcool. Pancreatita poate fi acuta sau cronica, iar in lipsa tratamentului, poate duce la cazuri severe si complicatii grave. Citind in continuare, poti afla mai multe despre functiile pancreasului, cauzele si simptomele pancreatitei, ce complicatii pot aparea, precum si cum poate fi tratata.
- Ce este pancreasul
- Tipuri de pancreatita
- Cauze ale pancreatitei
- Simptome ale pancreatitei
- Complicatii ale pancreatitei
- Diagnosticarea pancreatitei
- Tratamentul pancreatitei
- Prevenirea pancreatitei
Ce este pancreasul
Pancreasul este a doua cea mai mare glanda anexa a sistemului digestiv, dupa ficat. Se afla in spatele stomacului, in partea stanga a abdomenului, si este inconjurat de intestinul subtire, ficat si splina. Are o textura buretoasa, o lungime de aproximativ 15-25 de centimetri si o forma de para turtita. Partea cea mai larga, capul pancreasului, se afla inspre centrul abdomenului, in punctul de intersectie dintre stomac si prima parte a intestinului subtire. In aceasta zona, stomacul goleste alimentele partial digerate in intestin, iar pancreasul elibereaza enzimele.
Functiile pancreasului
Un pancreas sanatos are doua functii vitale pentru sanatate: functia exocrina, prin care secreta enzime pancreatice, si functia endocrina, prin care produce hormoni.
- Functia exocrina – pancreasul contine glande exocrine, care produc enzime necesare digestiei. Acestea includ tripsina si chimotripsina, care ajuta la digestia proteinelor, amilaza, pentru digestia carbohidratilor, si lipaza, pentru a digera grasimile. Atunci cand alimentele ajung in stomac, aceste enzime pancreatice sunt eliberate si trec printr-un sistem de vase pancreatice, unindu-se cu bila in duoden, prima parte a intestinului subtire, unde faramiteaza resturile alimentare in parti mult mai mici, pentru a fi, mai apoi, absorbite in sange;
- Functia endocrina – pancreasul contine mici celule insulare (insulele lui Langerhans), care produc si elibereaza hormoni direct in sange. Principalii hormoni pancreatici sunt insulina, care ajuta la reglarea nivelului zaharului din sange, si glucagonul, ce ridica nivelul zaharului din sange, atunci cand organismul are nevoie de acest lucru. Mentinerea nivelului zaharului in limite sanatoase este vitala pentru functionarea optima a unor organe precum ficatul, rinichii, creierul si sistemul cardiovascular. In cazul unui deficit partial sau total de insulina, apare diabetul zaharat.
Tipuri de pancreatita
Pancreatita poate fi acuta sau cronica. Pancreatita acuta apare brusc si evolueaza favorabil, daca se urmeaza tratamentul recomandat de medic. Majoritatea cazurilor sunt cauzate de litiaza biliara si sunt forme usoare ale bolii. Exista, totusi, si situatii care pot duce la complicatii grave si pot pune viata in pericol. Aceasta forma de pancreatita necesita internarea in spital, iar tratamentul ajuta la punerea in repaus a pancreasului, pentru a se putea vindeca. Se aplica perfuzii pentru hidratare, iar daca apar complicatii, poate fi nevoie de interventia chirurgicala.
De cealalta parte, pancreatita cronica se dezvolta in ani de zile si afecteaza permanent functiile pancreasului. De cele mai multe ori, este cauzata de consumul excesiv de alcool pe termen lung. Pot aparea complicatii, daca persoana sufera si de diabet sau malnutritie. Durerea severa poate duce la scaderea calitatii vietii. Afecteaza mai ales barbatii cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani; acestia au un risc de trei ori mai mare de a dezvolta boala, prin comparatie cu femeile.
Cauze ale pancreatitei
In functie de tipul pancreatitei, exista cauze diferite pentru aparitia bolii. Poti citi, mai jos, mai multe despre cauzele pancreatitei acute si ale pancreatitei cronice.
Cauzele pancreatitei acute
Pancreatita acuta poate fi cauzata de:
- Litiaza biliara (calculi biliari sau „pietre la fiere”) – poate fi asimptomatica, fiind cauza principala a pancreatitei acute. In momentul contractarii vezicii biliare, pentru a evacua bila in intestinul subtire, se imping, pe calea biliara, si calculii biliari, in special daca sunt de mici dimensiuni. Canalul pancreatic si calea biliara se deschid printr-un orificiu comun in duoden. Daca acest orificiu este blocat de un calcul biliar, sucul pancreatic nu mai are cum sa ajunga in intestin si se acumuleaza. Drept urmare, enzimele pancreatice incep sa digere pancreasul si apare pancreatita acuta;
- Consumul excesiv de alcool intr-un timp scurt.
In cazuri rare, pancreatita acuta poate fi provocata de:
- Un nivel ridicat al trigliceridelor din sange;
- Un nivel crescut al calciului din sange, mai ales in cazuri de hiperparatiroidism;
- Reactii adverse la unele medicamente – aici intra estrogenii, steroizii, imunosupresoarele, antiretroviralele si unele diuretice;
- Lezarea accidentala a pancreasului, ca urmare a realizarii unei interventii chirurgicale in zona abdomenului;
- Un traumatism abdominal sever;
- Infectii virale;
- Pancreatita autoimuna – apare atunci cand sistemul imunitar ataca propriile celule.
Pancreatita cronica
Cele mai multe cazuri de pancreatita cronica sunt cauzate de consumul excesiv de alcool timp indelungat. Consumul cronic de alcool reprezinta o cauza a pancreatitei cronice in aproximativ 70% dintre cazuri. Ceva mai rar, pancreatita cronica poate fi determinata de:
- Pancreatita autoimuna;
- Boli genetice, precum fibroza chistica;
- Obstructia ductului pancreatic sau a canalului biliar comun – prin tumori, cicatrici sau disfunctii ale sfincterului Odii;
- Pancreatita ereditara – apare mai ales atunci cand cel putin doi membri ai familiei au sau au avut pancreatita;
- Cauza necunoscuta – in circa 10-20% dintre cazurile de pancreatita.
Simptome ale pancreatitei
Pancreatita se remarca prin durerea prezenta atat la boala in varianta sa acuta, cat si la pancreatita cronica. Poti citi, mai jos, despre simptomele asociate pancreatitei.
Pancreatita acuta
Principalul simptom al pancreatitei acute este durerea. Apare in zona abdominala, cu o intensitate usoara spre severa, mai ales in partea superioara sau in zona centrala. Se poate localiza sub coaste, insa poate iradia in partea stanga sau dreapta ori spre spate.
La inceputul zilei, poate avea intensitate redusa, agravandu-se dupa masa. Daca pancreatita este cauzata de consumul excesiv de alcool, durerea poate aparea dupa 1-3 zile de la ingestie. Deseori, durerea devine intensa si constanta. Aplecarea in fata sau pozitia culcat pe lateral pot ajuta la ameliorarea durerii. Alte simptome includ:
- Greata si varsaturi;
- Lipsa poftei de mancare;
- Febra, dificultati respiratorii, puls rapid si stare de soc, in formele severe ale bolii.
Pancreatita cronica
Pancreatita cronica se manifesta prin durere abdominala severa in partea superioara a abdomenului si care iradiaza in spate. Aceasta durere poate dura cateva ore sau chiar cateva zile. Chiar si alimentele pot cauza durere, iar aceasta devine constanta si invalidanta, daca persoana consuma in continuare alcool.
In ciuda apetitului normal, persoana cu pancreatita cronica poate pierde in greutate. Acest lucru se intampla deoarece pancreasul nu mai secreta suficiente enzime pentru a digera alimentele. Nutrientii nu mai sunt absorbiti normal si poate aparea fenomenul de malnutritie. Mai mult, scaunul este incarcat de grasimi si mirositor, glicemia este ridicata, mai ales atunci cand pancreasul are dificultati in a secreta insulina. In lipsa tratamentului de lunga durata, pacientii cu pancreatita cronica necesita spitalizari periodice, pentru a reduce din simptome.
Complicatii ale pancreatitei
Lasata netratata, pancreatita poate duce la complicatii grave, precum:
- Pseudochistul de pancreas – este principala complicatie tardiva a pancreatitei acute severe. Apare la aproximativ 3-6 saptamani si afecteaza circa 10-15% dintre persoanele cu pancreatita. Un pseudochist de mari dimensiuni se poate rupe si poate provoca hemoragie si infectie;
- Infectia pancreatica – in cazurile de pancreatita, pancreasul si tesutul din jurul sau devin vulnerabile in fata agentilor patogeni si creste riscul de infectii bacteriene si/sau fungice. Odata aparuta infectia, aceasta poate evolua in septicemie (infectie in sange) si insuficienta cardiaca. Tesutul afectat trebuie sa fie indepartat pe cale chirurgicala;
- Insuficienta renala – agravarea pancreatitei poate cauza probleme renale suficient de grave, incat sa necesite dializa;
- Dificultati respiratorii – pancreatita poate contribui la aparitia unor modificari chimice in organism, ce pot afecta respiratia si determina scaderea saturatiei de oxigen din sange;
- Diabet – distrugerea celulelor pancreasului poate duce, in timp, la o productie deficitara de insulina. Acest lucru poate cauza diabet;
- Malnutritie – o productie insuficienta de enzime pancreatice necesare pentru digestia nutrientilor duce la malnutritie. Aceasta se manifesta prin diaree, scaun gras si pierderea involuntara in greutate;
- Cancer pancreatic – prezenta pancreatitei creste riscul de cancer de pancreas.
Diagnosticarea pancreatitei
Medicul gastroenterolog este cel care pune diagnosticul de pancreatita, pe baza istoricului medical, a simptomele existente si a analizelor. Deoarece pancreatita este dificil de diagnosticat in stadiu incipient, medicul specialist va realiza o serie de investigatii, pentru a exclude alte afectiuni care au simptome asemanatoare, asa cum sunt ulcerul gastric si cancerul pancreatic. Mai jos, poti citi mai multe despre diagnosticarea pancreatitei acute si a pancreatitei cronice.
Diagnosticul pancreatitei acute
Pancreatita acuta este diagnosticata mai ales pe baza analizelor de sange care determina nivelul de amilaza si lipaza. Aceste enzime digestive, secretate de pancreas, au un nivel de trei ori mai mare decat cel normal, in cazul pacientilor cu pancreatita acuta. Chiar daca aceste enzime au valori normale, daca medicul suspecteaza o pancreatita acuta, poate recomanda efectuarea unor investigatii imagistice:
- Ecografie abdominala – aceasta analiza are rolul de a exclude o cauza biliara, calculii biliari reprezentand o cauza frecventa a pancreatitei acute;
- Tomografie computerizata (CT) – este folosita mai ales atunci cand diagnosticul este incert. Este indicata si pentru a observa evolutia bolii si gradul de degradare al pancreasului;
- Ecoendoscopie – este o investigatie relativ invaziva si nu se foloseste in toate cazurile de pancreatita acuta. Ajuta la identificarea calculilor biliari de dimensiuni mici, care ar putea trece neobservati in timpul ecografiei abdominale. Totodata, ofera o imagine a pancreasului;
- Colangiopancreatografie retrograda prin rezonanta magnetica (MRCP) – este folosita pentru a evalua ductele biliare si pancreatice, vezica biliara si pancreasul.
Diagnosticul pancreatitei cronice
Analizele de sange nu sunt, in general, edificatoare, in cazul pancreatitei cronice. Medicul efectueaza istoricul medical si examenul fizic si se foloseste de investigatii imagistice pentru a stabili, cu precizie, diagnosticul de pancreatita cronica. Se pot recomanda investigatii precum:
- Ecografia abdominala;
- Tomografia computerizata;
- Ecoendoscopia.
Tratamentul pancreatitei
Tratamentul pancreatitei depinde de forma bolii, de stadiul in care este depistata si de simptomele prezente. In continuare, poti citi despre principalele forme de tratament in pancreatita acuta si in pancreatita cronica.
Pancreatita acuta
Pancreatita acuta este tratata, de regula, la spital, unde pacientul este monitorizat pentru a se preintampina aparitia unor probleme grave. Se administreaza fluide si oxigen, iar persoanele cu pancreatita usoara incep sa se simta mai bine in aproximativ o saptamana. Multi pacienti sunt externati dupa doar cateva zile. Exista, insa, si cazuri grave, in care pot aparea complicatii care sa necesite internarea la terapie intensiva. In aceste situatii, recuperarea poate fi de lunga durata, iar uneori, exista si riscul de deces. Mai jos sunt principalele forme de tratament pentru pancreatita acuta:
- Administrarea de lichide – pancreatita acuta poate duce la deshidratare, astfel ca este necesara administrarea de lichide prin perfuzie;
- Oxigen – pentru a se asigura ca organismul primeste suficient oxigen, este posibil ca medicul sa recomande administrarea sa printr-un tub introdus in zona nasului. Acest tub poate fi indepartat dupa cateva zile, daca pancreatita se amelioreaza. Daca este vorba despre un caz sever, poate fi nevoie de echipament de ventilare, pentru a ajuta respiratia;
- Analgezice – sunt recomandate pentru durerile abdominale severe. Unele medicamente administrate pot oferi o usoara senzatie de oboseala. Daca pancreatita a evoluat intr-o infectie, medicul poate recomanda si antibiotice;
- Alimentatia – in cazurile usoare de pancreatita, pacientul isi poate mentine dieta obisnuita. In cazurile grave, insa, nu se recomanda alimentele solide, timp de cateva zile, din cauza faptului ca acestea suprasolicita pancreasul. In cazuri rare, medicul poate recomanda administrarea unui amestec lichid de nutrienti, direct in zona abdominala.
Odata ce pancreatita este sub control, medicul poate trece la tratarea cauzei. Prezenta calculilor biliari poate necesita o interventie, pentru a fi eliminati. In general, se realizeaza in timpul procedurii de colangiopancreatografie retrograda endoscopica (ERCP). Aceasta presupune introducerea unui tub subtire, prevazut cu o camera video, prin cavitatea bucala pana in abdomen, si extragerea calculilor biliari.
Ca o alternativa, calculii biliari pot fi indepartati si printr-o interventie chirurgicala. In perioada de recuperare, digerarea unor alimente, precum grasimile si produsele picante, poate fi dificila. Ideal, operatia de indepartare a calculilor biliari ar trebui realizata in cel mult doua saptamani de la atacul de pancreatita acuta, cu exceptia persoanelor care au alte afectiuni si nu pot suporta, pentru moment, interventia.
Odata recuperati dupa pancreatita acuta, pacientii ar trebui sa evite cu totul consumul de alcool, daca acesta a cauzat boala. Unele persoane cu pancreatita acuta se confrunta cu dependenta de alcool si ar putea necesita ajutor specializat, pentru a renunta. Medicul de familie poate recomanda un plan, pentru a renunta la abuzul de alcool.
Pancreatita cronica
Tratarea pancreatitei cronice presupune mai multe elemente: schimbarea stilului de viata, administrarea unor medicamente si interventia chirurgicala. Sa le luam pe rand pe fiecare.
Schimbarea stilului de viata
Evitarea alcoolul este primul pas. Persoanele cu pancreatita cronica ar trebui sa evite consumul de alcool, chiar daca acesta nu este responsabil pentru aparitia bolii. Prin eliminarea alcoolului din dieta, se previne continuarea degradarii pancreasului si se reduce durerea. Daca se continua consumul de alcool, creste probabilitatea de intensificare a durerii, este afectata viata de zi cu zi si apare un risc mai mare de complicatii.
Renuntarea la fumat este al doilea pas. Tutunul accelereaza degradarea cauzata de pancreatita cronica si poate duce la incetarea completa a functiilor pancreasului. Exista medicamente si programe de terapie, care te pot ajuta sa renunti la fumat.
Dieta este un alt aspect important. Deoarece pancreatita cronica afecteaza capacitatea organismului de a digera anumite alimente, s-ar putea sa fie nevoie sa faci unele schimbari in dieta. In general, se recomanda o dieta cu un continut redus de grasimi, dar bogat in calorii si proteine, precum si administrarea de suplimente vitaminice, solubile in grasimi.
Schimbarile asupra dietei zilnice trebuie realizate doar dupa consultarea medicului. Unele persoane pot primi si suplimente cu enzime pancreatice, pentru a inlesni digestia. Prin efectele secundare ale acestora, se afla constipatia sau diareea, varsaturile si durerile abdominale. Daca apar astfel de efecte, este indicat sa te adresezi medicului, pentru a-ti ajusta doza.
Administrarea de medicamente
Pentru a calma simptomele pancreatitei cronice, se recomanda steroizi si medicamente pentru durere. Steroizii ajuta la reducerea inflamatiei si calmeaza pancreatita cronica, produsa de probleme ale sistemului imunitar. Cu toate acestea, administrarea de steroizi pe termen lung poate cauza osteoporoza si ingrasare.
Medicamentele pentru tratarea durerii constau mai ales in administrarea de paracetamol sau ibuprofen. Cum administrarea pe termen lung poate cauza ulcer gastric, medicul va recomanda si o protectie pentru stomac, sub forma inhibitorilor pompei de protoni (reduc productia de suc gastric).
Daca paracetamolul si ibuprofenul nu dau rezultate, medicul poate recomanda analgezice din clasa opioidelor (de exemplu, codeina sau tramadol). Aceste medicamente pot avea efecte secundare, precum constipatia, greata si oboseala. Daca durerea este severa, se vor recomanda medicamente mai puternice, precum gabapentina, amitriptilina sau pregabalina. In cazul in care nici acestea nu functioneaza, se pot folosi injectii care blocheaza semnalul durerii de la pancreas.
Interventia chirurgicala
Una dintre cele mai cunoscute interventii consta in folosirea endoscopiei si a unui tratament numit litotripsie. Doctorul introduce un tub minuscul prin cavitatea bucala, iar acesta sparge calculii biliari in portiuni minuscule. Ulterior, endoscopul este folosit pentru a indeparta resturile de calculi biliari. Aceasta interventie in doi pasi ajuta la reducerea durerii, insa nu este permanenta. Daca pacientul nu urmeaza sfaturile medicului, este posibil sa revina pentru o noua interventie.
Un alt tip de interventie consta in indepartarea portiunii bolnave a pancreasului. Aceasta procedura poate fi folosita si daca endoscopia nu da rezultate.
De asemenea, persoanele diagnosticate cu pancreatita cronica ar trebui sa mearga la consult medical periodic, cel putin o data pe an, pentru a se asigura ca organismul primeste toti nutrientii de care are nevoie. Mai mult, la fiecare doi ani, este necesara testarea densitatii osoase, pentru a se asigura ca problemele digestive nu afecteaza sanatatea osoasa. In cazul in care pancreatita cronica este ereditara, trebuie realizat un screening anual pentru cancer pancreatic, iar daca exista probleme cu productia de insulina, este necesara testarea glicemiei la fiecare sase luni.
Prevenirea pancreatitei
Un stil de viata sanatos reprezinta principala solutie pentru a preveni aparitia pancreatitei. In acest sens, sunt recomandate urmatoarele:
- Incetarea consumului de alcool;
- Renuntarea la fumat;
- Optarea pentru o dieta cu un continut redus de grasimi – se pune accent pe fructe, legume, cereale integrale si carne slaba;
- Mentinerea unei greutati sanatoase si introducerea activitatii fizice usoare spre moderate in programul zilnic. De asemenea, este indicata evitarea dietelor care promit pierderea rapida a kilogramelor in plus. Ca urmare a dietelor, grasimile se acumuleaza in organism si pot duce la formarea calculilor biliari;
- Consultul medical periodic.
Pancreatita este o boala cu potential periculos. Daca in cazurile usoare, riscul de deces este de doar 5%, daca boala este lasata netratata si apar complicatii precum hemoragii interne si leziuni, acesta ajunge pana la 50%. Evolutia bolii depinde, deci, atat de severitatea acesteia, cat si de stadiul in care este descoperita, de prezenta/absenta complicatiilor si de masurile luate de fiecare bolnav in parte. Renuntarea la alcool, luarea medicamentelor recomandate de medic si schimbarea stilului de viata sunt cateva masuri care pot permite bolnavilor sa revina la activitatile preferate.
Sursa foto: Shutterstock