Tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie sau tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie (ADHD) este o boala cronica, ce afecteaza milioane de copii si continua, adesea, pana la maturitate. ADHD include o combinatie de probleme, cum ar fi dificultatea de a mentine atentia, hiperactivitatea si comportamentul impulsiv.
Copiii cu ADHD se pot confrunta, de asemenea, cu stima de sine scazuta, probleme relationale si performante slabe la scoala. Uneori, simptomele se diminueaza odata cu varsta. Cu toate acestea, unii oameni nu isi depasesc niciodata complet simptomele de ADHD.
Desi tratamentul nu va vindeca ADHD, poate ajuta foarte mult in reducerea simptomelor. De obicei, tratamentul consta in medicamente si terapie comportamentala. Diagnosticul si tratamentul precoce pot face o mare diferenta in ceea ce priveste rezultatul.
Ce este ADHD
ADHD este o afectiune cronica a creierului, pe termen lung, care provoaca disfunctie executiva, ceea ce inseamna ca perturba capacitatea unei persoane de a-si gestiona propriile emotii, ganduri si actiuni. ADHD face dificil pentru pentru cei afectati sa:
- isi gestioneze comportamentul;
- fie atenti;
- isi controleze supraactivitatea;
- isi regleze starea de spirit;
- se concentreze;
- urmeze indicatiile;
- stea nemiscati.
De obicei, persoanele afectate sunt diagnosticate in timpul copilariei, iar afectiunea dureaza, adesea, pana la varsta adulta. Lasat netratat, ADHD poate provoca complicatii grave, pe tot parcursul vietii.
Caracteristicile primare ale ADHD includ neatentia si comportamentul hiperactiv-impulsiv. Simptomele ADHD incep inainte de varsta de 12 ani, iar la unii copii, ele sunt vizibile inca de la varsta de 3 ani. Simptomele ADHD pot fi usoare, moderate sau severe.
ADHD apare mai des la barbati decat la femei, iar comportamentele pot fi diferite la baieti si fete. De exemplu, baietii pot fi mai hiperactivi, iar fetele pot avea tendinta de a fi linistite, dar neatente.
Subtipuri de ADHD
Exista trei subtipuri de ADHD, respectiv:
Predominant neatent: majoritatea simptomelor sunt legate de neatentie.
Predominant hiperactiv/impulsiv: majoritatea simptomelor sunt hiperactivitatea si impulsivitatea.
Combinate: acesta este un amestec de simptome de neatentie si simptome de hiperactivitate/impulsivitate.
Comportamente ale celor afectati de neatentie
Un copil afectat de neatentie poate adesea sa:
- nu reuseasca sa acorde atentie detaliilor sau face greseli neglijente la temele scolare;
- intampina probleme in a se concentra asupra sarcinilor sau a jocului;
- pare ca nu asculta, chiar si atunci cand i se vorbeste direct;
- intampina dificultati in a respecta instructiunile si nu reuseste sa termine temele;
- are dificultati in organizarea sarcinilor si a activitatilor;
- evita sau nu ii plac sarcinile care necesita un efort mental concentrat, cum ar fi temele pentru acasa;
- pierde obiectele necesare pentru sarcini sau activitati, de exemplu, jucarii, caiete, creioane;
- este usor distras.
Comportamente ale celor afectati de hiperactivitate si impulsivitate
Un copil afectat de simptome hiperactive si impulsive:
- se agita, bate din maini sau din picioare, se misca pe scaun;
- intampina dificultati in a ramane asezat in clasa sau in alte situatii;
- este in continua miscare;
- alearga in situatii nepotrivite;
- are dificultati in a se juca sau a desfasura o activitate in liniste;
- vorbeste prea mult;
- intampina dificultati in a-si astepta randul;
- intrerupe sau intra in conversatiile, jocurile sau activitatile altora.
Simptome ale celor care au dificultati de concentrare
- fac greseli frecvente sau pierd detalii cand studiaza sau lucreaza;
- le este greu sa isi mentina concentrarea atunci cand asculta, citesc sau poarta o conversatie;
- au probleme in organizarea sarcinilor zilnice;
- pierd frecvent obiecte;
- sunt usor distrasi de lucrurile mici care se intampla in jurul lor.
O persoana cu ADHD poate avea una sau toate aceste simptome. Simptomele depind de tipul de ADHD.
Cauze
Cauza exacta a ADHD nu este una clara, dar cercetarea este in continua dezvoltare. Factorii care pot fi implicati in dezvoltarea ADHD includ genetica, mediul sau problemele cu sistemul nervos central in momentele cheie ale dezvoltarii.
Factori de risc
Factorii de risc pentru ADHD pot include:
- Rudele de sange, cum ar fi un parinte sau un frate cu ADHD sau alta tulburare de sanatate mintala.
- Expunerea la toxine din mediu, cum ar fi plumbul, care se gaseste in principal in vopsea si tevile din cladirile mai vechi.
- Consumul de droguri, consumul de alcool sau fumatul in timpul sarcinii.
- Nastere prematura.
Complicatii
ADHD poate face viata dificila copiilor. Copiii cu ADHD:
- se bat, adesea, in sala de clasa, ceea ce poate duce la esec scolar si judecata de catre alti copii si adulti;
- tind sa aiba mai multe accidente si rani de toate felurile decat copiii care nu au ADHD;
- tind sa aiba o stima de sine scazuta;
- sunt mai predispusi sa aiba probleme in a interactiona si a fi acceptati de semeni si adulti;
- sunt expusi unui risc crescut de abuz de alcool si droguri si alte comportamente delincvente.
Diagnosticul si testarea ADHD
Nu exista un singur test care sa poata spune daca tu sau copilul tau aveti ADHD. Multi clinicieni cred ca un diagnostic ADHD nu poate fi pus pe baza unui singur test. Pentru a pune un diagnostic, un medic va evalua orice simptome pe care tu sau copilul tau le-ati avut in ultimele 6 luni.
Medicul va aduna, probabil, informatii de la profesori sau de la membrii familiei si poate utiliza liste de verificare si scale de evaluare pentru a analiza simptomele. De asemenea, va face un examen fizic, pentru a verifica alte probleme de sanatate.
Tratamentul ADHD
Tratamentul pentru ADHD include de obicei terapii comportamentale, medicamente sau ambele.
Tipurile de terapie includ psihoterapia si terapia comportamentala. Aceasta terapie ajuta la monitorizarea si gestionarea comportamentului.
De asemenea, medicamentele pot fi foarte utile. Medicamentele pentru ADHD sunt concepute pentru a actiona asupra substantelor chimice din creier, intr-un mod care permita o mai buna gestionare a impulsurilor si a actiunilor.
Medicamente pentru ADHD
Cele doua tipuri principale de medicamente utilizate pentru a trata ADHD sunt stimulente si nonstimulante.
Stimulentele pentru sistemul nervos central (SNC) sunt cele mai frecvent prescrise medicamente pentru ADHD. Aceste medicamente functioneaza prin cresterea cantitatii de substante chimice din creier, dopamina si norepinefrina.
Exemple de astfel de medicamente includ metilfenidatul (Ritalin) si stimulentele pe baza de amfetamine (Adderall).
Daca stimulentele nu functioneaza bine sau provoaca reactii adverse suparatoare, medicul iti poate prescrie un medicament nestimulant. Anumite medicamente nestimulante actioneaza prin cresterea nivelului de norepinefrina in creier.
Aceste medicamente includ atomoxetina (Strattera) si unele antidepresive precum bupropionul (Wellbutrin).
Atentie: medicamentele pentru ADHD pot avea multe beneficii, dar si efecte secundare.
Alte remedii pentru ADHD
Pe langa medicamente, se recomanda mai multe remedii pentru a ajuta la imbunatatirea simptomelor ADHD.
Pentru inceput, schimbarea stilului de viata poate ajuta la gestionarea simptomele ADHD. Astfel, medicii recomanda:
- dieta nutritiva, echilibrata;
- 60 de minute de activitate fizica pe zi;
- mai mult somn;
- limitarea timpului zilnic pe ecranele de telefoane, computere si televizor;
- petrecerea timpului in aer liber.
Evitarea anumitor alergeni si aditivi alimentari sunt, de asemenea, modalitati potentiale de a ajuta la reducerea simptomelor ADHD.
Prevenirea
Iata cateva sfaturi care pot ajuta la reducerea riscului de ADHD al copilului:
- in timpul sarcinii, evita orice ar putea afecta dezvoltarea fatului. De exemplu, nu bea alcool, nu folosi droguri recreative si nu fuma.
- Protejeaza-ti copilul de expunerea la poluanti si toxine, inclusiv fumul de tigara si vopseaua cu plumb.
- Limiteaza timpul de utilizare excesiva de catre copil a televizorului si a jocurilor video in primii cinci ani de viata.
Conditii coexistente
Persoanele cu ADHD au uneori si alte afectiuni de sanatate mintala, cum ar fi depresia si anxietatea. Unele dintre aceste conditii rezulta din provocarile de a trai cu ADHD.
Anxietate
Persoanelor cu ADHD le este greu sa tina pasul cu sarcinile zilnice sau sa-si mentina relatiile. Acest lucru poate creste riscul de anxietate.
De asemenea, studiile arata ca persoanele cu ADHD prezinta un risc mai mare de a experimenta o tulburare de anxietate, comparative cu cei fara ADHD.
Tulburarile de anxietate includ:
- anxietatea de separare, cand iti este frica sa nu fii departe de cei dragi;
- anxietate sociala, care te poate face sa iti fie frica de a merge la scoala sau in alte locuri in care oamenii socializeaza;
- anxietate generalizata, cand ti-e frica de lucruri rele, de viitor si asa mai departe.
Depresia
Daca tu sau copilul tau aveti ADHD, este mai probabil sa aveti si depresie. Intr-un studiu din 2020, aproximativ 50% dintre adolescentii cu ADHD au avut depresie majora sau o tulburare de anxietate, comparativ cu 35% dintre cei care nu aveau ADHD. Alte cercetari sugereaza ca pana la 53,3% dintre adultii cu ADHD pot avea si depresie.
Psihoterapia poate ajuta la tratarea ambelor afectiuni. De asemenea, anumite antidepresive, cum ar fi bupropionul, pot ajuta uneori la ameliorarea simptomelor ADHD.
Daca ai ADHD nu este obligatoriu sa ai si depresie, dar este important sa stii ca exista acest risc.
Tulburari de conduita si comportament
Problemele de comportament si conduita sunt mai frecvente printre copiii cu ADHD decat cei fara aceasta afectiune. Aceste tulburari pot aparea atunci cand o persoana nu se simte inteleasa de cei din jur.
Cineva care nu se simte inteles poate sa se certe mult, sa-si piarda cumpatul sau sa-i enerveze intentionat pe altii. Acestea pot fi semne ale tulburarii opozitionale sfidatoare.
Unii oameni descopera ca nu pot sa nu incalce regulile sau sa se comporte agresiv fata de ceilalti, poate luptandu-se, agresand sau poate luand lucruri care nu le apartin. Aceasta se numeste tulburare de conduita.
Exista tratament disponibil pentru persoanele care se confrunta cu aceste provocari. Medicii recomanda sa incepi tratamentul din timp si sa te asiguri ca tratamentul se potriveste nevoilor tale si ale familiei tale.
Tulburare de invatare cauzata de ADHD
Unii copii cu ADHD prezinta tulburare de invatare care poate ingreuna in plus indeplinirea sarcinilor lor de studiu. Exemplele includ dislexia, care ingreuneaza lectura sau prezinta dificultati cu numerele sau scrierea.
Aceste provocari pot face dificil pentru un copil sa faca fata la scoala. De asemenea, pot agrava sentimentele de anxietate si depresie. Obtinerea de ajutor din timp este esentiala pentru a incerca sa minimizeze efectul acestor provocari.
Sfaturi pentru a face fata ADHD
Daca tu sau copilul tau aveti ADHD, un program structurat consecvent si asteptari regulate pot fi de ajutor. Pentru adulti, organizarea poate fi de ajutor. Iata cateva modalitati care te pot ajuta sa te organizezi:
- realizarea listelor;
- pastrarea unui calendar;
- setarea mementourilor.
Pentru copii, poate fi util sa se concentreze asupra notarii temelor si a pastrarii obiectelor de zi cu zi, cum ar fi jucariile si rucsacuri, in locurile amenajate in acest sens.
Complicatiile ADHD
Fara tratament, ADHD poate duce la o serie de complicatii pe termen lung. Aceste complicatii pot include:
- stima de sine scazuta;
- depresie si anxietate;
- tulburari de alimentatie;
- probleme de somn;
- comportamente riscante, impulsive;
- accidente de conducere si raniri frecvente;
- probleme cu relatiile si alte interactiuni sociale;
- performante academice insuficiente;
- instabilitatea locului de munca.
Exista avantaje in a avea ADHD?
Persoanele cu ADHD au multe abilitati comparative cu cei care au creier neurotipic. Unele companii angajeaza in mod deliberat oameni care sunt neurodivergenti, datorita acestor avantaje. Aceste abilitati pot include:
- hiperfocalizare;
- gandire neliniara si rezolvare de probleme;
- rezilienta;
- creativitate;
- abilitati de conversatie;
- spontaneitate;
- nivel crescut de energie.
Surse:
www.my.clevelandclinic.org
www.mayoclinic.org
www.healthline.com