Colon iritabil – cauze, simptome si tratament

Colonul iritabil, denumit adesea si intestinul iritabil, reprezinta o afectiune de tip functional a sistemului gastrointestinal, cu manifestari diverse atat calitativ, cat si cantitativ. Se poate intalni la un numar mare de persoane de varste diferite, insa numai la un procent redus din acestea manifestarile se caracterizeaza printr-o severitate crescuta. Cu ajutorul tratamentului, afectiunea poate fi gestionata, iar calitatea vietii se poate imbunatati.

Citeste mai departe despre semnificatia colonului iritabil, cauzele aparitiei acestuia, potentialii factori de risc, precum si metodele de diagnostic si tratament aplicate in acest moment in practica medicala.

  • Ce este colonul. Anatomia si fiziologia colonului
  • Ce este colonul iritabil. Cauze sindrom de colon iritabil
  • Simptome intestin iritabil. Complicatii
  • Diagnostic in colonul iritabil
  • Tratament colon iritabil. Preventie

Ce este colonul. Anatomia si fiziologia colonului

colon3

Colonul reprezinta portiunea cea mai mare a intestinului gros, cuprinsa intre celelalte doua parti: cecul si rectul (ce este colonul si unde se afla/unde este situat colonul). Este format, la randul sau, din patru componente principale:

  • Colonul ascendent (drept);
  • Colonul transvers;
  • Colonul descendent (stang);

Spre deosebire de intestinul subtire, ale carui roluri se axeaza pe procesele de scindare a moleculelor mari in molecule mici si de absorbtie a nutrientilor, colonul are un rol de prelucrare a resturilor neabsorbite si de modelare a acestora in ceea ce va avea denumirea de scaun.

Prin intermediul miscarilor sale specifice, ce poarta numele de peristaltism (miscari intestinale), colonul impinge resturile nedigerate si neabsorbite, reducandu-le cantitatea de apa (prin absorbtie inapoi in circulatie) si pregatindu-le pentru a fi ulterior eliminate din organism.

Toate aceste procese sunt bine delimitate, insa pot prezenta modificari in limitele fiziologice (scaun de consistenta mai crescuta sau mai redusa). Atunci cand, insa, modificarile de consistenta, de tranzit sau chiar aparitia unor manifestari digestive interfera, se considera ca procesul este unul patologic.

Ce este colonul iritabil. Cauze sindrom de colon iritabil

Colonul iritabil, denumit si sindromul de colon iritabil, intestinul iritabil si sindromul intestinului iritabil, reprezinta o patologie functionala a acestei portiuni de intestin gros, caracterizata prin modificari ale tranzitului, scaunului si prin asocierea cu o simptomatologie predominant dureroasa.

Modul exact de aparitie a acestei afectiuni nu a fost inca elucidat, insa anumiti factori au putut fi atribuiti ca potentiali declansatori.

Cauze

Mai multe cauze posibile au fost descoperite si asociate cu sindromul de intestin iritabil:

  • Stresul psihic – din ce in ce mai multe studii confirma legatura stransa dintre nivelul ridicat de stres psihic si manifestarile clinice din cadrul sindromului colonului iritabil; aceasta conexiune a inceput sa capete importanta odata ce s-a observat declansarea si/sau amplificarea simptomatologiei in timpul perioadelor stresante;
  • Alergiile si intolerantele alimentare – modificarile de tranzit din cadrul sindromului de colon iritabil pot fi cauzate de o dieta neconcordanta particularitatilor alimentare ale unei persoane;
  • Tulburari ale florei intestinale – mucoasa intestinala necesita prezenta unor microorganisme (bacterii, virusuri, fungi) pentru a-si putea desfasura procesele normale; aceste microorganisme nu sunt patologice, ci sunt chiar benefice si, astfel, un dezechilibru la acest nivel poate avea un impact semnificativ la nivelul proceselor digestive;
  • Infectii de tract digestiv (infectie la colon) – in urma unor episoade moderate sau severe de infectii digestive (enterite, boli diareice), mucoasa intestinala isi modifica proprietatile, sufera o imunosupresie locala si, uneori, necesita un timp mai indelungat pentru a reveni la starea anterioara de echilibru.

Apeleaza AICI la un pachet de analize de gastroenterologie pentru a-ti descoperi starea de santate.

Factori de risc

Anumite categorii de persoane se pot caracteriza printr-un risc crescut de a dezvolta sindromul de intestin iritabil la un moment dat de-a lungul vietii. Exemple de persoane aflate la risc includ:

  • Tinerii (colon iritabil la copii si adulti tineri) – spre deosebire de patologii digestive intalnite preponderent odata cu inaintarea in varsta (ex: cancerele), sindromul colonului iritabil este o afectiune mai mult a tinerilor, fiind specifica varstelor sub 50 de ani;
  • Femeile;
  • Persoanele stresate in mod cronic;
  • Persoanele ce sufera de anxietate, depresie, precum si alte afectiuni ale sanatatii mintale;
  • Persoanele cu istoric familial de colon iritabil – atat predispozitia genetica, dar si conditiile de mediu comune pot contribui la dezvoltarea afectiunii.

Simptome intestin iritabil. Complicatii

colon1

Simptomele colonului iritabil variaza atat din punct de vedere calitativ (tipuri de semne si simptome), cat si cantitativ (numarul lor, severitatea). Astfel, tabloul clinic intalnit intr-un colon iritabil cuprinde manifestari clinice precum:

  • Dureri abdominale (dureri de colon) – se manifesta in special sub forma de crampe (cum se manifesta durerea de colon); intensitatea maxima este inainte de evacuarea continutului si se amelioreaza odata cu defecatia; colonul este inflamat, umflat, dureros si se poate resimti senzatia dureroasa pe toata lungimea colonului sau la nivel de segment individual (cum si unde doare colonul: colon ascendent, transvers, descendent sau sigmoid/intepaturi in colon);
  • Tulburari de tranzit intestinal – manifestate prin diaree apoasa, constipatie, precum si alternarea acestor doua fenomene (ex: constipatie dupa diaree); colon spastic/spasme intestinale;
  • Balonare (flatulenta) – colon umflat, marit, alaturi de o senzatie de disconfort pronuntata;
  • Nevoie imperioasa de evacuare (defecatie) – senzatie de scaun manifestata tot timpul;
  • Frecventa crescuta a scaunelor pe parcursul unei zile (scaune dese si/sau modificate).

Complicatii (semnale de alarma)

In majoritatea situatiilor, simptomele specifice sindromului de intestin iritabil sunt usoare sau usor-moderate, rar devenind severe sau capabile sa puna in pericol viata persoanei afectate. Totusi, este important de stiut faptul ca, intr-un numar limitat de cazuri, pot aparea complicatii precum:

  • Constipatie prelungita, cu defecatie incompleta (colon lenes);
  • Hemoroizi;
  • Accentuarea tulburarilor de sanatate mintala;
  • Afectarea calitatii vietii per total.

De asemenea, anumite simptome pot prevesti aparitia complicatiilor sau pot chiar sa evidentieze alte probleme ale colonului sau cavitatii abdominale (bolile colonului/intestinului gros si organelor adiacente):

  • Mase la nivel abdominal;
  • Scaun cu sange;
  • Sangerare rectala (in lipsa scaunului);
  • Durere abdominala (de intestin gros) continua si intensa;
  • Pierdere brusca si severa in greutate;
  • Varsaturi dese, fara o cauza cunoscuta.

Diagnostic in colonul iritabil

Diagnosticul de sindrom de colon iritabil este adesea unul de excludere, astfel ca procesul prin care se obtine o certitudine poate fi, in unele cazuri, unul indelungat. Etapele necesare obtinerii diagnosticului de colon iritabil sunt urmatoarele:

  1. Preluarea istoricului medical personal si familial al pacientului – cu scopul identificarii unor perioade stresante, unor tulburari de sanatate mintala in antecedente sau un diagnostic pozitiv la un membru de familie de grad apropiat;
  2. Efectuarea examenului clinic – palparea abdomenului poate aduce informatii suplimentare asupra naturii patologiei digestive;
  3. Analize de sange – teste de intoleranta alimentara, teste microbiologice, precum si analize comune (ex: hemoleucograma si markeri inflamatori);
  4. Analize din materiile fecale – examen coproparazitologic, coprocultura;
  5. Teste imagistice – de tip radiografie, RMN sau CT;
  6. Teste invazive – endoscopie digestiva si colonoscopie.

Tratament colon iritabil. Preventie

Tratamentul colonului iritabil are ca scop ameliorarea simptomelor si imbunatatirea calitatii vietii pacientului. Optiunile de tratament pot include:

  1. Terapie medicamentoasa (pastile/schema tratament colon iritabil) – medicamentele pot fi prescrise pentru a gestiona simptomele si a ameliora disconfortul generat de boala; acestea includ miorelaxante, antispastice, antibiotice, secretorii/antisecretorii (in functie de prezenta diareei sau a constipatiei), antidiareice sau chiar antidepresive; Utilizarea probioticelor pentru tratarea IBS a crescut în ultimii ani având în vedere importanÈ›a microbiomului intestinal în această tulburare;
  2. Psihoterapie – terapia cognitiv-comportamentala, psihanaliza si alte tipuri de psihoterapii contribuie la reducerea nivelului de stres si tratarea afectiunilor precum anxietatea si depresia;
  3. Modificari ale stilului de viata – modificarea dietei (dieta/regim colon iritabil, remedii dietetice), reducerea stresului, practicarea unor exercitii fizice regulate si obtinerea unui somn odihnitor ajuta la sporirea eficientei tratamentului medicamentos si la imbunatatirea calitatii vietii.

Masuri de preventie

colon2

In ceea ce priveste masurile preventive, este important sa se acorde atentie unui stil de viata corespunzator din toate punctele de vedere.

Un punct extrem de important il reprezinta excluderea alimentelor ce pot agrava simptomatologia (alimente interzise in colon iritabil) si evitarea obiceiurilor daunatoare precum fumatul si consumul excesiv de alcool. Acestea pot fi masuri extrem de benefice in prevenirea aparitiei sau agravarii colonului iritabil (regim reducere simptome colon iritabil).

Astfel, colonul iritabil este o afectiune comuna sistemului digestiv, ce poate provoca simptome neplacute si poate afecta calitatea vietii pacientului. Desi cauzele exacte nu sunt pe deplin intelese la momentul actual, o abordare holistica, ce include modificari ale stilului de viata, tratamente medicamentoase si psihoterapie, poate ajuta la gestionarea simptomelor si la imbunatatirea calitatii vietii pacientului.

 

 

Bibliografie:

Ce este colonul https://my.clevelandclinic.org/health/articles/7041-the-structure-and-function-of-the-digestive-sys

Generalitati https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/irritable-bowel-syndrome-ibs

Sindromul intestinului iritabil https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/irritable-bowel-syndrome/symptoms-causes/syc-20360016

Despre colonul iritabil https://www.healthline.com/health/irritable-bowel-syndrome

Simptomatologie https://www.nhs.uk/conditions/irritable-bowel-syndrome-ibs/getting-diagnosed/

Diagnostic si tratament https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/irritable-bowel-syndrome/diagnosis-treatment/d

Detalii https://www.mountsinai.org/health-library/diseases-conditions/irritable-bowel-syndrome

Dieta https://www.nhs.uk/conditions/irritable-bowel-syndrome-ibs/diet-lifestyle-and-medicines/

Intrebari frecvente