Anticorpi anti-fosfolipidici IgM

Analiza pentru determinarea anticorpilor anti-fosfolipidic IgM este o investigatie valoroasa ce este indicata cu scopul de a facilita diagnosticarea sindromului antifosfolipidic. Aceasta se insosteste si de alte analize, in functie de recomandarea medicului si de simptomele prezentate de fiecare pacient. Printre cele mai frecvente analize indicate impreuna cu aceasta investigatie se afla:

• anticorpii anti-cardiolipina;
• anticorpii anti-beta 2 glicoproteina;
• anticorpii anti-fosfatidilserina;
• anticoagulantul lupic.

Efectuarea acestei analize presupune masurarea nivelului de anticorpi anti-fosfolipidici IgM dintr-o proba de sange prelevata prin punctie venoasa. Desi valoarea anticorpilor IgG este considerata a fi mai semnificativa clinic pentru evenimentele trombotive, prezenta anticorpilor IgM este sugestiva pentru sindromul antifosfolipidic.

Cea mai utilizata metoda prin care este determinat nivelul de anticorpi este ELISA (Enzyme-Linked Immunosorbent Assay – Testul imunosorbant legat de enzima). Acesti anticorpi sunt formati de catre sistemul imunitar, dar sunt orientati impotriva structurilor proprii organismului. In mod normal, anticorpii au rolul de a interactiona cu particule straine si de a lupta impotriva infectiilor, dar in aceasta situatie ataca celulele organismului.

Anticorpii anti-fosfolipidici IgM ataca molecule cunoscute la fosfolipide, ce se afla preponderent in membrana celulara. Ca urmare a prezentei acestora, se formeaza trombi sau cheaguri de sange, care determina complicatii severe.

Dozarea de anticorpi anti-fosfolipidici este indicata cand sunt prezente episoade de tromboza recurenta, la tineri si fara o cauza anume. Alte indicatii ale efectuarii acestei analize sunt urmatoarele:

• avorturi repetate (≥ 3 avorturi spontane inainte de saptamana 10 sau ≥ 1 avort spontan dupa saptamana 10);
• preeclampsie;
• nastere prematura (dupa saptamana de sarcina 34);
• nasterea unui fat decedat, dar cu o dezvoltare normala;
• anemie;
• trombocitopenie (scaderea numarului de trombocite).

Analiza este indicata si persoanelor care prezinta factori de risc pentru sindromul antifosfolipidic, precum:

• genul feminin;
• diagnosticarea cu boli autoimune;
• istoric de sindrom antifosfolipidic in familie.

Prelevarea se face prin punctie venoasa, o procedura minim invaziva, care presupune recoltarea unui volum mic, de aproximativ 1-2 mililitri de sange. Aceasta se realizeaza de catre personalul medical specializat (asistentul medical) in centrul de recoltare anexat laboratorului de analize medicale. Procesul este unul scurt, care consta in efectuarea urmatorilor pasi:

• pregatirea zonei anterioare a plicii cotului pentru prelevare;
• aplicarea si strangerea garoului in jurul bratului, pentru a reduce fluxul sanguin;
• asepsia zonei de piele din partea anterioara a cotului;
• inserarea unui ac fin la nivelul unei vene superficiale;
• colectarea probei de sange;
• eliminarea garoului si a acului;
• aplicarea unui plasture deasupra zonei de punctie.

La finalul  procedurii, este indicat a apasa usor asupra ariei de unde a fost obtinuta proba, pentru a favoriza oprirea sangerarii. De asemenea, nu ridica greutati, precum bagajele pentru cel putin 10 minute. In acest fel, riscul de formare al echimozelor scade considerabil.

Pregatirea pentru analiza

Pentru aceasta analiza nu este indicata o  pregatire speciala inainte de prelevarea probei. Alimentatia sau consumul de lichide nu influenteaza rezultatele obtinute.

Valorile obtinute la analize necesita a fi interpretate de catre medic. Acestea sunt studiate impreuna cu celelalte investigatii si cu starea clinica a pacientului. In functie de acestea, medicul stabileste diagnosticul si care sunt cele mai potrivite masuri pentru mentinerea starii de sanatate.

Interpretarea valorilor obtinute se face prin raportare la valorile de referinta, cele considerate a fi normale. Fiecare laborator poate avea propriile valori de referinta, iata de ce este important sa va raportati in interpretare la valorile de referinte indicate in buletinul de rezultate ale laboratului la care ati recoltat probele.

Valori crescute

Daca anticorpii anti-fosfolipidici IgM sunt prezenti peste nivelul de 12 U/ml (unitati pe mililitru), cel mai probabil diagnostic este cel de sindrom antifosfolipidic. Pot fi necesare si alte investigatii pentru confirmarea diagnosticului, precum si prezenta manifestarilor specifice. Stabilirea diagnosticului impune prescrierea unui tratament adecvat si personalizat pentru starea clinica a fiecarui pacient.

Valori scazute

Absenta anticorpilor antifosfolipidici IgM sau inregistrarea unei concentratii sub 12 U/ml poate indica lipsa sindromului antifosfolipidic. Daca episoadele trombotice persista este indicata efectuarea altor investigatii, pentru determinarea cauzei acestora.

Comunicarea cu medicul este esentiala pentru a sti ce alegeri sunt potrivite pentru tine. De aceea, este indicat a merge periodic la consult, a respecta indicatiile acestuia, dar si a-i adresa intrebarile pe care le ai. Astfel de intrebari pot fi:

• Cum se interpreteaza valorile obtinute la analize?
• Care este riscul de a avea episoade trombotice?
• Cum pot preveni complicatiile viitoare?
• Ce schimbari ale stilului de viata sunt indicate pentru a avea o sanatate cat mai buna?

Determinarea anticorpilor anti-fosfolipidici IgM este o investigatie utila pentru diagnosticarea sindromului antifosfolipidic, dar si pentru monitorizarea altor boli autoimune. Daca te-ai confruntat cu mai multe avorturi spontane, fara o cauza genetica sau cu episoade trombotice repetate, mergi la medic si afla daca suferi de sindromul antifosfolipidic. Tratamentul precoce poate preveni complicatii viitoare.