Clostridium difficilae toxina A/B in materii fecale

Clostridium difficile (denumit în mod obișnuit C. difficile sau C. diff.) este un tip de bacterie care este asociată cu diareea apărută în urma utilizării antibioticelor. Testarea C. difficile și testele pentru toxinele produse de C. difficile identifică prezența acestor bacterii, genele asociate cu producția de toxine și/sau detectează toxinele produse de acesta.
Clostridium difficile a fost recent reclasificat și redenumit Clostridioides difficile, dar din moment ce mulți oameni încă folosesc fostul nume, acesta va fi folosit si în acest articol.

C. difficile poate fi prezent ca parte a florei bacteriene normale în tractul digestiv a până la 65% din sugarii sănătoși și 3% din adulții sănătoși. Uneori, atunci când antibioticele cu spectru larg sunt folosite pentru a trata alte infecții, de obicei pentru o perioadă îndelungată, echilibrul florei normale din tractul digestiv este perturbat. Flora bacteriană normală care este sensibilă la antibiotic este eliminată din tractul digestiv, în timp ce C. difficile, care este rezistent la antibiotic, rămâne și se multiplică excesiv sau pot rezulta noi tipuri (tulpini) de C. difficile.

În mod obișnuit, C. difficile produce două toxine: toxina A și toxina B. Combinația rezultată dintre scăderea florei normale, creșterea excesivă a C. difficile și producția de toxine poate deteriora mucoasa porțiunii inferioare a tractului digestiv (colon, intestin) și poate determina inflamația severă a colonului și diaree prelungită. Țesutul mort, fibrina și numeroasele celule albe din sânge pot forma o căptușeală pe suprafața intestinului inflamat (o pseudomembrană), o afecțiune care este denumită colită pseudomembranoasă.

Infecția cu C. difficile este cea mai frecventă cauză de diaree la persoanele care dezvoltă simptome de diaree în timpul spitalizării. Toxina C. difficile este detectată în probe de scaun la aproximativ 20-30% din persoanele cu diaree asociată tratamentului cu antibiotice și la mai mult de 95% din cei cu colită pseudomembranoasă. Deși C. difficile este identificată frecvent și la sugari, de obicei, nu provoacă diaree la această populație.

Riscul de a avea simptome crește odată cu vârsta și crește la cei care au un sistem imunitar slăbit, au afecțiuni acute sau cronice ale colonului, au fost anterior afectați de C. difficile sau care au suferit recent intervenții chirurgicale gastrointestinale sau chimioterapie. Diareea asociată cu C. difficile apare, de obicei, la persoanele care au luat antibiotice în urmă cu câteva zile, dar poate apărea și la câteva săptămâni după terminarea tratamentului.

Simptomatologia asociată cu C. difficile variază de la diaree ușoară la o colită severă, la megacolon toxic sau chiar la intestin perforat, care poate duce la sepsis și la deces. Semnele și simptomele pot include scaune moi frecvente, dureri și crampe abdominale, greață, febră, deshidratare, oboseală și număr mare de globule albe în sânge (leucocitoză).

Tratamentul implică, în mod obișnuit, întreruperea utilizării antibioticului original și administrarea unei terapii antibiotice orale specifice care vizează C. difficile. La majoritatea pacienților, starea generală se îmbunătățeste pe măsură ce flora bacteriană normală recolonizează tractul gastrointestinal, dar aproximativ 12-24% din cei afectați pot avea un al doilea episod în decurs de două luni.

Pentru a diagnostica diareea si complicațiile provocate de infecția cu C. difficile se utilizează teste de identificare a germenului, a genelor asociate cu producția de toxine și a toxinelor în sine.

Există multe cauze infecțioase și neinfecțioase ale diareei acute și cronice și acest test poate fi folosit pentru a ajuta la determinarea cauzei.

Sunt disponibile un număr de teste pentru a detecta C. difficile și pentru a determina dacă tulpina care este prezentă produce toxină.
Societatea Americană de Supraveghere Epidemiologică (SHEA), Ghidul Societății de Boli Infecțioase din America (IDSA), 2017, și Ghidul Colegiului American de Gastroenterologie (ACG), 2013, au propus utilizarea unui proces de testare într-un singur pas sau în mai multe etape.

Procesul într-un singur pas include:

• Testarea genelor care induc producerea de toxină C. difficile — aceasta testează genele toxinei utilizând teste de amplificare a acidului nucleic (NAAT), de obicei printr-o metodă PCR. Aceste teste sunt metode rapide È™i foarte sensibile pentru a confirma prezenÈ›a genei toxinei C. difficile. Nu toate laboratoarele au capacitatea de a efectua aceste teste moleculare, totusi, în ultimul timp, acestea au devenit disponibile pe scară mult mai largă. Rezultatele fals pozitive care apar când se utilizează această metodă pot fi minimizate prin testarea doar a acelor persoane care sunt simptomatice È™i susceptibile de a avea infecÈ›ie cu C. difficile.

Procesul are mai multe etape și include:

• Efectuarea unui screening iniÈ›ial pe probele de scaun folosind un test pentru identificarea unui antigen C. difficile numit glutamat dehidrogenază (GDH). Acest test detectează un antigen care este produs în cantități mari de C. difficile, atât tulpini producătoare de toxine, cât È™i tulpini non-toxice. Este considerat a fi foarte sensibil, dar nu este foarte specific pentru C. difficile, care produce toxine. Acest test indică dacă C. difficile este prezent, dar nu dacă bacteriile produc toxine.

Probele pozitive pentru enzima GDH sunt testate pentru a confirma și pentru a detecta prezența toxinelor:

• Identificarea toxinelor prin teste imunologice enzimatice (EIA). Aceste teste sunt rapide, dar mai puÈ›in sensibile.
• ÃŽn unele laboratoare, un test GDH pozitiv asociat cu un test imunoenzimatic (EIA) negativ pentru toxină va fi lucrat pentru confirmare printr-un test de amplificare a acidului nucleic (NAAT), de obicei, PCR.
• Ca un proces alternativ în mai multe etape, lista SHEA/IDSA efectuează testare pentru genele toxinelor, urmat de un test pentru toxine (mai degrabă decât un test NAAT în sine).

Alte teste care pot fi uneori efectuate pentru a detecta C. difficile includ:

•  paneluri pentru agenÈ›i patogeni gastrointestinali (GI) — acestea sunt utilizate pentru a testa simultan prezenÈ›a mai multor virusuri (patogene) care cauzează boli, bacterii È™i/sau paraziÈ›i într-o probă de scaun È™i pentru a ajuta la diagnosticarea unei infecÈ›ii a sistemului digestiv (tractul gastrointestinal). Deoarece există multe cauze ale infecÈ›iilor GI, inclusiv C. difficile, un panel de patogeni GI poate fi utilizat împreună cu alte teste, cum ar fi o cultură de scaun sau un examen coproparazitologic care să ajute la stabilirea unui diagnostic.
• testul de citotoxicitate celulară utilizează o cultură de È›esuturi pentru a detecta toxina C. difficile. Este un test care caută efectele citotoxinei (citotoxicitatea) asupra celulelor umane crescute în cultură. Este o metodă sensibilă pentru detectarea toxinei, dar este nevoie de 24 până la 48 de ore pentru a obÈ›ine rezultatul testului. Se efectuează rar în laboratoarele de microbiologie clinică.

Cultura de scaun toxigenă, necesită ca prim pas, creșterea bacteriilor într-o cultură și apoi, un al doilea pas pentru a detecta prezența toxinelor. Este un test foarte sensibil pentru C. difficile. Este încă considerat a fi standardul de aur. Cu toate acestea, poate dura două -trei zile până la obținerea rezultatelor. Se efectuează rar în laboratoarele de microbiologie clinică.

Testarea pentru C. difficile poate fi recomandată atunci când o persoană spitalizată mai mult de trei zile are scaune apoase frecvente, dureri abdominale, febră și/sau greață în timpul sau după un tratament cu antibiotice ori în urma unei intervenții chirurgicale gastrointestinale recente. Testarea poate fi recomandată pentru pacienții în regim ambulator, atunci când cineva dezvoltă aceste simptome în decurs de 6-8 săptămâni după administrarea antibioticelor, la câteva zile după chimioterapie sau când o persoană are o tulburare cronică a tractului digestiv, despre care se suspectează că este agravată de o infecție cu C. difficile. Testele pentru C. difficile pot fi recomandate pentru a ajuta la diagnosticarea cauzei diareei atunci când nu au fost detectate alte cauze infecțioase sau neinfecțioase.

Când la o persoană tratată pentru diaree sau colită asociată tratamentului cu antibiotice reapar simptomele, se poate solicita testarea C. difficile pentru a confirma prezența toxinei. Testarea nu trebuie recomandată pentru a monitoriza eficacitatea tratamentului sau pentru cei care sunt asimptomatici. O diminuare a simptomelor (diareea încetează și scaunul devine format) indică o vindecare a infecției. Repetarea testării pentru C. difficile după ce aveti deja un rezultat pozitiv nu este recomandată și nu oferă informații clinice utile. Testele moleculare pot rămâne pozitive timp de săptămâni după ce cineva este vindecat și asimptomatic.

O probă de scaun lichid sau de scaun neformat este colectată într-un recipient steril. Proba de scaun nu trebuie contaminată cu urină sau cu apă. Odată ce a fost colectată, proba de scaun trebuie dusă imediat la laborator sau refrigerată și dusă la laborator cât mai curând posibil.

Dacă testele pentru gena toxinei C. difficile și toxina C. difficile sunt pozitive, este probabil ca diareea și simptomele asociate să se datoreze prezenței C. difficile producătoare de toxine.

Un rezultat pozitiv pentru bacteriile C. difficile sau antigenul C. difficile (GDH), dar un rezultat negativ al toxinei C. difficile înseamnă că bacteriile sunt prezente în tractul digestiv, dar nu produc un nivel detectabil de toxină.
Un rezultat negativ al testului pentru gena toxinei C. difficile indică mai degrabă că diareea persoanei și simptomele asociate sunt cauzate de C. difficile care produce toxine.

Rezultatele negative ale testelor atât pentru bacterie, cât și pentru toxină pot însemna că diareea și alte simptome sunt cauzate de altceva decât C. difficile. Deoarece toxina se descompune la temperatura camerei în decurs de două ore, un rezultat negativ poate indica, de asemenea, că proba nu a fost transportată, depozitată sau procesată prompt. Dacă există îngrijorarea că o probă de scaun nu a fost colectată și procesată în mod corespunzător, un al doilea eșantion poate fi trimis pentru testare după discuții cu laboratorul.

• Ce altceva poate provoca diaree?
• Este C. diff contagioasă?
• De ce nu ar trebui să iau un medicament împotriva diareei fără prescripÈ›ie medicală când am diaree cauzată de C. difficile?
• Odată ce am avut o infecÈ›ie cu C. difficile, pot fi reinfectat?