Cortizol

Cortizolul este un hormon care joacă un rol important în metabolismul proteinelor, lipidelor și carbohidraților. El influențează nivelul de glucoză din sânge, ajută la menținerea tensiunii arteriale și la reglarea sistemului imunitar. Cea mai mare parte a cortizolului din sânge este legat de o proteină și doar o mică parte se găsește sub formă liberă și biologic activă. Cortizolul liber este secretat în urină și este prezent și în salivă. Acest test măsoară cantitatea de cortizol din sânge, urină sau salivă.

Nivelul cortizolului din sânge (la fel ca acela din urină sau din salivă) crește și scade în mod normal după un model de „variație diurnă”. Atinge un maxim dimineața devreme, apoi, pe parcursul zilei, începe să scadă, atingând cel mai scăzut nivel aproape de miezul nopții. Această variație se poate schimba când o persoană lucrează în ture neregulate (cum ar fi tura de noapte) și doarme la momente diferite ale zilei. De asemenea, secreția naturală de cortizol poate fi perturbată atunci când o boală sau o afecțiune limitează sau stimulează producția lui.

Cortizolul este produs și secretat de glandele suprarenale, două organe situate în partea superioară a rinichilor. Producția de hormon este reglată de hipotalamus și de glanda pituitară, un organ mic localizat la baza creierului. Dacă nivelul de cortizol din sânge scade, hipotalamusul eliberează hormonul de eliberare a corticotropinei (CRH ), care stimulează glanda pituitară să producă ACTH (hormon adenocorticotrop). ACTH-ul stimulează glanda suprarenală să producă și să elibereze cortizol. Pentru o producție corespunzătoare de cortizol, hipotalamusul, glanda pituitară și glandele suprarenale trebuie să funcționeze corect.

Un grup de semne și de simptome ce sunt asociate cu un nivel crescut de cortizol descriu afecțiunea numită sindromul Cushing. Creșterea producției de cortizol poate fi observată prin:

• administrarea unei cantități mari de hormoni glucocorticosteroizi (cum ar fi predninson, prednisolon sau dexametazonă), folosiți să trateze o varietate de afecțiuni, cum sunt bolile autoimune și unele tumori;
• dezvoltarea unor tumori producătoare de ACTH în glanda pituitară și/sau în alte părți ale corpului;
  dezvoltarea unor tumori la nivelul glandelor suprarenale sau prin creșterea excesivă a țesuturilor suprarenale (hiperplazie);
• rareori, prin dezvoltarea unor tumori care produc CRH în diferite părți ale corpului.

Scăderea producției de cortizol poate fi observată în următoarele situații:

• o glandă hipofizară inactivă sau o tumoră a glandei pituitare inhibă producția de ACTH, fenomen cunoscut sub numele de insuficiență suprarenală secundară;
• glandele suprarenale inactive sau lezate (insuficiență suprarenală) limitează producția de cortizol producând o insuficiență suprarenală primară, cunoscută ca boala Addison;
• după întreruperea tratamentului cu hormoni glucocorticosteriozi, în special dacă întreruperea a fost bruscă după o perioadă lungă de utilizare.

Testul de cortizol poate fi utilizat pentru diagnosticarea sindromului Cushing și a afecțiunilor asociate cu excesul de cortizol. De asemenea, este util pentru diagnosticarea insuficienței suprarenale sau a bolii Addison, afecțiuni asociate cu deficitul de cortizol.

Testarea cortizolului din sânge evaluează atât forma legată de proteine, cât și cortizolul liber, iar testele din urină și din salivă evaluează doar cortizolul liber, ceea ce ar trebui corelat cu nivelurile de cortizol din sânge. Niveluri multiple de cortizol din sânge și/sau salivă, recoltate în momente radical diferite, cum ar fi la 8 dimineața și la orele 16, pot fi utilizate să evalueze ambele niveluri de cortizol și variația diurnă. O probă de cortizol dintr-o urină de 24 h nu va arăta o variație diurnă, ci va măsura cantitatea totală de cortizol liber eliminat în 24 de ore.

Dacă este detectat un nivel anormal de cortizol, medicul va recomanda teste suplimentare pentru confirmarea rezultatelor și pentru determinarea cauzei.

Teste pentru producerea in exces a cortizolului

Dacă o persoană are un nivel crescut de cortizol în sânge, medicul poate recomanda teste suplimentare pentru a confirma dacă nivelul crescut de cortizol reflectă cu adevărat un dezechilibru și nu este modificat din cauza stresului sau a utilizării unor medicamente asemănătoare cortizolului. Aceste teste suplimentare includ măsurarea cortizolului în urină pe parcurusul a 24 de ore, efectuarea unui test de supresie cu dexametazonă peste noapte și/sau recoltarea unei probe de salivă înaintea recoltării probei pentru măsurarea cortizolului, atunci când nivelul acestuia ar trebui să fie cel mai scăzut. Cortizolul urinar necesită recoltarea unei probe de urină pe o perioadă de timp, de obicei 24 de ore.

Din moment ce ACTH-ul este secretat de glanda pituitară în impulsuri, acest test ajută la determinarea faptului că nivelul crescut de cortizol din sânge reprezintă sau nu o creștere reală.

Supresia cu dexametazonă: Testul de supresie cu dexametazonă implică analizarea unei probe de cortizol ca și probă de bază, apoi administrarea orală de dexametazonă
(un glucocorticoid sintetic) și măsurarea nivelurilor de cortizol în probe recoltate la intervale diferite. Dexametazona suprimă producția de ACTH și ar trebui să scadă producția de cortizol dacă sursa excesului este stresul.
Colectarea unei probe de salivă pentru măsurarea cortizolului este un mod convenabil de a determina dacă ritmul normal de producere a cortizolului este modificat. Dacă unul sau mai multe teste confirmă că există o producție anormală de cortizol, atunci pot fi recomandate teste suplimentare, inclusiv măsurarea ACTH-ului, repetarea testului de supresie cu dexametazonă, utilizând doze mai mari, și teste de imagistică și de radiologie.

Testarea pentru producerea insuficientă de cortizol

Dacă medicul suspectează că glandele suprarenale nu pot produce o cantitate suficientă de cortizol sau dacă testele inițiale de sânge indică o producție insuficientă de cortizol, medicul poate recomanda un test de stimularea a ACTH-ului.

Stimularea ACTH-ului: Acest test implică măsurarea nivelului de cortizol în sângele unei persoane înainte și după injectarea ACTH-ului sintetic. Dacă glandele suprarenale funcționează normal, atunci nivelurile de cortizol vor crește o dată cu stimularea ACTH-ului. Dacă ele sunt afetate sau nu funcționează corespunzător, atunci nivelul cortizolului va fi scăzut. O altă versiune a acestui test (1-3 zile) poate fi efectuată pentru a ajuta diferențierea dintre insuficiența suprarenală și insuficiența hipofizară.

Un test de cortizol poate fi recomandat când o persoană are simptome care sugerează un nivel crescut al hormonului sau de sindrom Cushing, cum ar fi:

• creșterea presiunii sângelui (hipertensiune arterială);
• creșterea glicemiei;
•  obezitate, în special la nivelul trunchiului;
• piele fragilă;
•  dungi violete pe abdomen;
•  pierdere musculară și slăbiciune;
• osteoporoză.

Testarea poate fi recomandată când femeile au un ciclu menstrual neregulat și se observă o creștere a părului facial. În cazul copiilor, un exces de cortizol duce la întârzieri de dezvoltare și de creștere (statură mică).
Acest test poate fi recomandat când o persoană are simptome sugestive ale unui nivel scăzut de cortizol, insuficiență suprarenală sau boală Addison, cum ar fi :

• scăderea în greutate;
• slăbiciune musculară;
• oboseală;
•  hipotensiune;
• dureri abdominale;
• hiperpigmentarea pielii (aceasta apare în boala Addison, dar nu în insuficiența suprarenală secundară).

Uneori, scăderea producției hormonale combinată cu stresul poate cauza o criză suprarenală care poate pune viața în pericol și necesită asistență medicală imediată. Simptomele acestei crize sunt:

• apariția bruscă a durerii severe în partea inferioară a spatelui, abdomen sau picioare;
• vărsături și diaree, ducând la deshidratare;
•  tensiune arterială scăzută (hipotensiune arterială);
• pierderea conștienței.

Testele de supresie și de stimulare sunt recomandate când testările inițiale sunt în afara limitelor de normalitate. Testarea cortizolului poate fi recomandată la intervale de timp după diagnosticarea cu sindrom Cushing sau boală Addison, pentru a monitoriza eficacitatea tratamentului.

De obicei, se recoltează o probă de sânge din vena unui brat, dar uneori se poate testa urina și saliva.
Testarea cortizolului din sânge poate fi efectuată dintr-o probă recoltată în jurul orei 8 dimineața, când cortizolul ar trebui să fie la cel mai înalt nivel și, din nou, în jurul orei 16, când nivelul ar fi trebuit să scadă dramatic.

Uneori se va obține o probă de repaus, pentru a măsura cortizolul atunci când acesta ar trebui să fie la cel mai scăzut nivel (chiar înainte de somn. Acest lucru se face adesea prin măsurarea cortizolului în salivă, mai degrabă decât în sânge, pentru a facilita obținerea probei.

Proba de salivă pentru testarea cortizolului este, de obicei, colectată prin introducerea unui tampon în gură și așteptând câteva minute până când tamponul devine saturat cu salivă. Obținerea mai multor probe permite medicului să evalueze tiparul zilnic al secreției de cortizol (variația diurnă).

Uneori, urina este testată pentru cortizol. Aceasta necesită de obicei colectarea întregii urini produse în timpul zilei și nopții (urina de 24 de ore), dar uneori se poate face pe o singură probă de urină colectată dimineața.

În mod normal, nivelurile de cortizol sunt foarte scăzute la culcare și maxime imediat după trezire, deși acest model se va schimba dacă o persoană lucrează în schimburi și doarme la ore diferite în zile diferite.

Un nivel crescut sau normal de cortizol imediat după trezire, împreună cu un nivel care nu scade până la culcare sugerează excesul de cortizol și sindromul Cushing. Dacă acest exces de cortizol nu este suprimat după un test de supresie cu dexametazonă peste noapte, dacă cortizolul în urina de 24 de ore este crescut sau dacă nivelul cortizolului salivar târziu în noapte este crescut, asta înseamnă că excesul de cortizol este cauzat de o producție anormal de mare de ACTH de către glanda pituitară sau de către o tumoare în afara hipofizei sau producției anormale de către glandele suprarenale. Testele suplimentare vor ajuta la determinarea cauzei exacte.

Dacă este prezentă o cantitate insuficientă de cortizol și persoana testată răspunde la un test de stimulare cu ACTH, atunci problema este cauzată probabil de o producție insuficientă de ACTH de către glanda hipofizară. Dacă persoana nu răspunde la testul de stimulare cu ACTH, este cel mai probabil ca problema să fie legată de glandele suprarenale. Dacă glandele suprarenale sunt inactive, pe parcursul unei disfuncții hipofizare sau/și a producției insuficiente de ACTH, atunci se consideră că persoana are insuficiență suprarenală secundară. Dacă producția de cortizol scade, cauza este o leziune suprarenală, iar persoana are o insuficiență suprarenală primară sau boala Addison.

Odată ce o anomalie a fost identificată și asociată cu o deficiență a glandei pituitare, a glandele suprarenale sau cu alte cauze, medicul poate recomanda alte teste, cum ar fi CT (tomografie computerizată) sau IRM
(imagistică prin rezonanță magnetică), scanări efectuate pentru a localiza sursa excesului (cum ar fi tumoră hipofizară, suprarenală sau de alt tip ) și pentru a evalua gradul de extindere al leziunii glandelor.

• Cum interpretați rezultatul testului meu? Care credeți că este cea mai probabilă explicație pentru rezultatul testului?
• Ar trebui sa repet acest test sau să efectuez și alte teste pentru supraveghere?