Scopul testului
Aceasta investigatie permite identificarea fungilor (ciupercilor) de la nivelul colului uterin. Suplimentar, analiza ofera informatii si despre medicamentele antifungice la care fungul ce colonizeaza zona intima prezinta sensibilitate si care au cele mai mari sanse de vindecare a infectiei.
Examenul de secretie de col este recomandat de catre medic, cu scopul de a:
- diagnostica infectiile fungice;
- stabili cel mai bun tratament;
- monitoriza evolutia bolii;
- evalua eficienta tratamentului.
Ce masoara
Realizarea unui examen secretie col cuprinde mai multe etape, fiind o investigatie complexa. Astfel, proba obtinuta de la pacienta este transportata la laboratorul de analize medicale, unde este prelucrata in mai multe etape. In functie de recomandarile medicului, pot fi realizate urmatoarele proceduri in cadrul unui test secretie vaginala:
- masurarea pH-ului secretiei vaginale – unele infectii pot modifica pH-ul secretiei, mentinut scazut de catre bacilii Doderlein (lactobacili) din flora bacteriana, iar determinarea acestuia ajuta medicul in stabilirea diagnosticului;
- realizarea unui frotiu pentru examinarea la microscopul optic – pot fi vizualizate diferite forme de evolutie de celule levurice, precum si caracteristicile morfologice ale acestora;
- testul Whiff – presupune punerea in contact a unui volum redus de secretie vaginala cu o mica cantitate de hidroxid de potasiu, iar daca fungii sunt prezeti apare un miros neplacut de peste ;
- efectuarea unei culturi secretie col uterin – proba de secretie este inoculata pe un mediu special, care permite cresterea fungilor, iar observarea caracteristicilor acestora poate contribui la identificarea speciei;
- realizarea antifungigramei – pe o placa cu mediu de crestere este inoculat fungul responsabil de infectie si sunt aplicate discuri impregnate cu diferite substante antifungice; medicamentele care nu permite multiplicarea ciupercii pot fi utilizate in cadrul tratamentului.
Cand se face
Investigatia poate fi indicata atat in cadrul analizelor periodice pentru evaluarea sanatatii tractului genital, cat si in prezenta simptomelor specifice unei infectii fungice. Printre manifestarile specifice unei astfel de infectii se afla:
- eritem vulvar (inrosirea);
- prurit (mancarime);
- secretii vaginale albicioase si de consistenta vascoasa;
- prezenta depozitelor albicioase;
- dispareunie (disconfort in timpul actului sexual);
- disurie (disconfort la urinare).
Daca te confrunti cu aceste simptome este important a merge la medicul ginecolog cat mai repede. Acesta iti recomanda analizele necesare pentru stabilirea diagnosticului si a tratamentului optim.
Pregatirea pentru analiza
Un rezultat corect al unui examen secretie col se obtine daca inainte de prelevarea probei pentru un examen secretie col sunt respectate unele indicatii. Astfel, cu cel putin 2 zile inainte de recoltare, este recomandat a evita:
- contactul sexual;
- utilizarea tampoanelor intravaginale, a ovulelor sau a cremelor in zona intima;
- realizarea dusurilor intravaginale.
De asemenea, este important a nu se administra medicamente antifungice inainte de prelevarea probei. Acestea pot conduce la un rezultat fals negativ. Comunica deschis cu medicul si afla care sunt recomandarile acestuia referitoare la pregatirea pentru o analiza secretie col.
Indicatii recoltare
Procedura de recoltare secretie vaginala si de col dureaza cateva minute, nu este dureroasa, dar pacienta poate experimenta un usor disconfort. Proba este prelevata prin intermediul unui tampon steril. Acesta este introdus vaginal si este rotit cu blandete la nivelul colului uterin.
Ulterior, tamponul este plasat intr-un tub ce contine un mediu special, care-i pastreaza proprietatile. Proba este transportata la laboratorul de analize medicale, unde este prelucrata pentru identificarea agentului patogen responsabil de aparitia infectiei.
Interpretare rezultate secretie vaginala
Rezultatele pentru un examen secretie col sunt eliberate de catre laborator in cateva zile. O interpretare corecta este oferita de medicul ginecolog, care in urma analizei acestora poate prescrie tratamentul adecvat. Buletinul de analize evidentiaza:
- fungul ce determina infectia;
- antifungicele la care prezinta sensibilitate – ce pot fi utilizate in schema terapeutica;
- antifungicele la care prezinta rezistenta – ce nu sunt potrivite pentru vindecarea infectiei.
Rezultatele unui examen secretie col pot furniza si alte informatii despre proba analizata:
- celule epiteliale poligonale (celule epiteliale frecvente) – acestea fac parte din structura stratului epitelial al colului si al vaginului, prezenta lor fiind considerata normala;
- frecvente PMN (leucocite polimorfonucleare) – prezenta acestora indica o inflamatie sau o infectie;
- celule clue cell – reprezinta celule cu morfologie speciala, fiind acoperite de bacterii, acestea nu se intalnesc intr-o infectie fungica.
Ce sa intrebi medicul
Disconfortul la nivelul zonei intime poate avea mai multe cauze. De aceea, consultul medical si efectuarea investigatiilor indicate de catre medic sunt utile pentru determinarea acestora si stabilirea celui mai potrivit tratament. Adreseaza-i medicului intrebarile pe care le ai pentru a cunoaste factorii care determina disconfort si impactul acestora asupra starii de sanatate:
- Ce indica rezultatele obtinute la analize?
- Ce inseamna celule epiteliale frecvente?
- Cum pot ameliora disconfortul?
- Ce schimbari pot face pentru a preveni vaginita fungica sau bacteriana?
Examenul secretie col micologic este o analiza utila pentru determinarea infectiilor fungice. Identificarea agentului etiologic care genereaza infectia este esentiala pentru recomandarea tratamentului potrivit cu cele mai mari sanse de vindecare. Daca prezinti disconfort in zona intima, mergi la medicul ginecolog si afla care sunt cele mai potrivite analize pentru tine, dar si tratamentul adecvat.