Mycoplasma hominis si Ureaplasma spp. sunt bacterii care fac parte in mod fiziologic din flora de la nivelul tractului urogenital si de la nivelul sistemului respirator superior. Cele doua microorganisme fac parte din familia Mycoplasmataceae si sunt unele dintre cele mai mici bacterii.
In anumite situatii, aceste bacterii comensale se multiplica excesiv si determina aparitia anumitor patologii. De aceea, sunt considerate microorganisme patogene oportuniste. Infectiile cauzate de acestea sunt considerate boli venerice si necesita tratament specific. Insa, prin multiplicarea excesiva, cele doua specii pot cauza si alte patologii, precum:
- boala inflamatorie pelvina;
- uretrita non-gonococica;
- prostatita;
- cervicita;
- pielonefrita;
- avort septic;
Analiza este recomandata de catre medic cu scopul de a determina agentul patogen care determina simptomele infectiei urogenitale. De asemenea, poate fi utilizata si in cadrul diagnosticului diferential, pentru a determina cu acuratete afectiunea pacientului.