Analize medicale recomandate barbatilor pe categorii de varsta

Analizele medicale efectuate periodic au rolul de a depista posibile tulburari sau boli la persoanele care nu prezinta niciun simptom.

Scopul este de a descoperi boala sau riscul de aparitie al ei cat mai devreme, astfel incat sa se poata face schimbari in stilul de viata si sa poata fi urmarita indeaproape, ori pentru a putea fi tratata cat mai eficient. Analizele de sange nu sunt considerate diagnostice, dar sunt utilizate ca punct de plecare pentru alte investigatii si stabilirea diagnosticului.

In cazul barbatilor, la maturitate, analizele medicale pot preveni aparitia unor afectiuni precum diabetul, bolile cardiace, hepatice sau renale.

De asemenea, analizele medicale sunt utilizate inca din copilarie, pentru a verifica starea de sanatate, a identifica o posibila problema sau carenta.

De exemplu, hemoleucograma cu formula leucocitara cu Hb, Ht si indici ajuta la depistarea unor afectiuni precum anemie, infectie, inflamatie, tulburari de sangerare, boli autoimune, tulburari ale maduvei osoase, carente nutritionale sau leucemie .

O analiza recomandata barbatilor care prezinta risc de infectii urinare este si urocultura. Cu ajutorul ei sunt identificate bacteriile si fungii din urina. Acestea expun barbatii unor infectii ale tractului urinar, dar si pericolului de a contamina alte persoane prin contacte intime ( in cazul infectiilor cu transmitere sexuala).

Sumarul de urina este o analiza pe cat de simpla, pe atat de utila, deoarece ofera posibilitatea depistarii unei game variate de afectiuni, intre care bolile renale, hepatice sau diabetul.

Ureea serica este o alta analiza recomandata barbatilor adulti. Ea este o substanta rezultata in urma degradarii proteinelor, este eliberata in sange din ficat si filtrata de rinichi. Ulterior este eliberata in urina. Analiza ureei serice ofera indicii despre cat de bine functioneaza rinichii.

De obicei, testarea ureei serice se face alaturi de cuantificarea unui alt parametru, creatinina serica, de asemenea un indicator, chiar mai sensibil decat ureea, al modului in care rinichii isi desfasoara activitatea.

Proteina C reactiva este o alta analiza utilizata pentru a verifica existenta inflamatiei, respectiv a infectiei in organism, dar si pentru a monitoriza aparitia unor boli autoimune, precum lupusul sau artrita reumatoida.

De asemenea, testarea periodica a glicemiei are un rol deosebit de important atat in cazul copiilor, cat si al adultilor, pentru prevenirea sau depistarea timpurie a diabetului.

Colesterolul total este o alta analiza recomandata barbatilor, care ajuta la monitorizarea sanatatii inimii si a vaselor de sange, de obicei, fiind recomandata incepand cu varsta de 35 de ani. Un colesterol ridicat reprezinta un risc de aparitie a bolilor de inima, a aterosclerozei, precum si de AVC ( accident vascular cerebral).

Alaninaminotransferaza (GPT/TGP/ALT) si aspartataminotransferaza (GOT/TGO/AST), denumite, in general, transaminaze, sunt un tip de teste care investigheaza starea de sanatate a ficatului, recomandate inclusiv barbatilor. Sunt indicate celor care prezinta risc de boli hepatice, in cazul persoanelor care au un consum ridicat de alcool, au diabet zaharat sau istoric familial de boli hepatice.

Medicul ar mai putea recomanda anumitor categorii de barbati determinarea nivelului de vitamina D din organism. Testarea este recomandata pentru monitorizarea afectiunilor osoase, dar si in cazul celor cu afectiuni autoimune, psoriazis, astm sau alte boli cronice.

Pentru verificarea functionarii starii glandei tiroide, se recomanda barbatilor efectuarea analizei TSH si FT4.
Testul PSA – antigenul specific prostatei- este o proteina produsa de prostata. Atunci cand prostata este sanatoasa, nivelurile de PSA sunt reduse. La polul opus, niveluri crescute ale PSA indica existenta unei afectiuni a prostatei, analiza fiind folosita inclusiv pentru depistarea cancerului de prostata.

Bilirubina totala este o alta analiza de sange. Ea se recomanda barbatilor pentru a verifica starea de sanatate a ficatului, dar si a pancreasului si a cailor biliare.

Monitorizeaza sanatatea anual cu Pachetul Analize Anuale ce contine cele mai importante 10 analize la Poliana.

Iata care sunt analizele medicale reomandate a fi realizate anual de barbati, in functie de varsta la care se afla:

Pentru baietii de pana la 18 ani

Pentru barbatii cu varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani

  • Calciu
  • Fier seric
  • Examen urina
  • Urocultura
  • Glicemie
  • Hemoleucograma cu formula leucocitara cu Hb, Ht si indici
  • VSH
  • Uree
  • Creatinina
  • Teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuala

Pentru barbatii cu varsta cuprinsa intre 30 si 40 de ani
calciu

  • Fier
  • Magneziu
  • Vitamina D3
  • Hemoleucograma cu formula leucocitara cu Hb, Ht si indici
  • VSH
  • Glicemie
  • Colesterol
  • Trigliceride
  • Transaminazele hepatice: TGP, TGO
  • Uree
  • Creatinina
  • TSH, FT4
  • Sumar de urina
  • Urocultura
  • Teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuala

Pentru barbatii cu varsta intre 40 si 50 de ani

  • Glicemie
  • Colesterol total
  • Trigliceride
  • Hemoleucograma cu formula leucocitara cu Hb, Ht si indici eritrocitari
  • VSH
  • TGP, TGO
  • Calciu
  • Vitamina D3
  • Fier
  • Sumar urina
  • Urocultura
  • Creatinina
  • Uree
  • TSH, FT4
  • Testul PSA

Pentru barbatii cu varsta de peste 50 de ani

  • Hemoleucograma cu formula leucocitara cu Hb, Ht si indici eritrocitari
  • Glucoza serica
  • Colesterol
  • Trigliceride
  • VSH
  • TSH
  • Uree
  • Creatinina
  • Calciu
  • Fier
  • Sumar urina
  • Urocultura
  • Bilirubina totala
  • Testul PSA

Sursa:

  • testing.com