Streptococul betahemolitic de grup A este un tip de bacterie intalnita adesea in gat si pe piele. Este cunoscut si ca streptococ de tip A.
Infectia cu streptococ de grup A poate duce la aparitia de faringite streptococice, scarlatina, impetigo, celulita si alte afectiuni rare, dar severe. Infectia se raspandeste rapid, prin tuse, stranut sau sarut si prin contact direct cu pielea, iar de obicei, este nevoie de tratament cu antibiotice. Cea mai buna modalitate de a preveni infectarea este respectarea regulilor de igiena.
Exista peste 120 de tulpini de bacterii Streptococcus de grup A, care provoaca infectii. Majoritatea bolilor cauzate sunt usoare, dar, uneori, infectiile cu streptococ de grup A provoaca simptome severe, care pun viata in pericol, daca nu sunt tratate.
Tipuri de infectii cu streptococ de grup A
Exista mai multe tipuri de infectii cu streptococ de grup A, care pot varia de la usoare, cum ar fi o durere in gat, pana la afectiuni severe sau care pun viata in pericol.
Infectii usoare
Bolile usoare provocate de infectia cu streptococ A sunt:
- Celulita: o infectie care afecteaza tesuturile adanci de sub piele.
- Erizipel: o infectie care afecteaza straturile superioare ale pielii.
- Impetigo: provoaca rani si vezicule care se formeaza in zona gurii si a nasului sau pe brate si picioare.
- Durere in gat: cauzata de o infectie in gat si amigdale.
Infectii severe cu streptococ A
Anumite tipuri de bacterii streptococi din grupul A pot provoca infectii severe, inclusiv:
- Diseminari ale infectiei in fluxul sanguin (bacteriemia).
- Infectie care provoaca o eruptie cutanata, durere in gat si febra mare (scarlatina).
- Infectii ale mai multor organe (septicemie si sindromul socului toxic).
- Tesuturi inflamate in articulatii si inima (febra reumatica).
- Boala care distruge pielea si tesuturile moi (fasceita necrozanta sau cangrena streptococica).
Streptococul invaziv de grup A
In cazuri rare, streptococul de grup A poate invada organismul si poate provoca infectii severe si care, uneori, pun viata in pericol. Aceste infectii sunt numite streptococ invaziv de grup A. Persoanele care dezvolta boala necesita, de obicei, internare in spital.
Doua dintre cele mai severe forme de boala provocata de streptococul invaziv de grup A sunt fasceita necrozanta si sindromul de soc toxic streptococic.
Persoanele cu risc crescut de a dezvolta aceasta afectiune grava sunt:
- copiii mai mici de 5 ani;
- femeile insarcinate si postpartum;
- persoanele in varsta;
- persoanele cu afectiuni cronice, cum ar fi diabetul;
- persoanele care au un sistem imunitar suprimat (de exemplu, din cauza tratament HIV sau chimioterapie).
Starea unei persoane infectate se poate inrautati foarte mult in decurs de 12 pana la 24 de ore, asa ca este important sa soliciti de urgenta ajutor medical.
Primele simptome ale infectiei pot include febra ridicata, dureri musculare severe si, uneori, roseata la locul unei rani a pielii.
Simptomele infectiei cu streptococ de grup A
Simptomele infectiei cu streptococ de grup A depind de locul in care se dezvolta infectia in organism. Iata simptomele si semnele diferitelor tipuri de infectie cu streptococ de grup A:
- Simptomele faringitei streptococice pot include dureri in gat si amigdale, dureri la inghitire, febra, dureri musculare si oboseala.
- Simptomele scarlatinei includ rosu in gat, durere in gat, ganglioni mariti de volum si febra. La aproximativ 12 pana la 48 de ore dupa infectie, pot aparea pete rosii pe piele, de obicei pe fata, gat, axile sau inghinal. Pe limba se pot forma si mici umflaturi rosii (limbă zmeurie).
- Impetigo provoaca rani pe piele care tind sa formeze vezicule. Aceste vezicule se pot sparge si pot lasa o zona umeda cu o crusta galben-maro pe margine.
- Celulita implica o zona a pielii care devine rosie si inflamata, dureroasa si umflata, in timp ce pielea se va simti adesea stransa si mai calda la atingere decat pielea din jur.
- Fasceita necrozanta este o infectie grava a pielii care poate provoca rani profunde si dureroase, precum si febra, diaree sau varsaturi, soc septic si insuficienta multipla de organ.
Alte simptome ale bolilor provocate de infectia cu streptococ de grup A
Exista si alte boli care se pot dezvolta in urma infectiei cu streptococ de grup A. Iata simptome si semne ale acestor complicatii:
- Febra reumatica: este o boala inflamatorie care poate afecta diverse organe precum inima, pielea, creierul, articulatiile etc. Este o complicatie a unei infectii streptococice la nivelul gatului tratata inadecvat si, de obicei, incepe la cateva saptamani dupa infectia initiala. Persoanele cu febra reumatica se pot simti obosite, cu dureri musculare, dureri articulare si uneori se pot confrunta cu o eruptie cutanata. Este principala cauzei a afectarii valvelor cardiace care poate duce, in final, la insuficienta cardiaca.
- Glomerulonefrita poststreptococica: cauzeaza, adesea, umflarea gleznelor si a zonei din jurul ochilor, prezenta de sange in urina si hipertensiunea arteriala. De obicei, incepe la 10 pana la 14 zile dupa infectia initiala.
Simptome usoare ale infectiei cu streptococ A
Simptomele variaza ca severitate si in functie de boala provocata de bacteriile streptococ de grup A. Simptomele usoare ale infectiei cu streptococ de grup A includ:
- dificultate la inghitire sau durere la inghitire;
- durere de cap;
- durere de gat;
- dureri de stomac;
- amigdale umflate sau ganglioni limfatici mariti de volum.
Simptome de infectie a pielii
Simptomele care afecteaza pielea intr-o infectie cu streptococ de grup A includ:
- eruptie cutanata pe gat, axile sau inghinal;
- leziuni mici, rosii pana la violet, pe nas, gura, brate si picioare;
- piele iritata;
- rani din care se scurge un lichid sau puroi limpede pana la galben;
- formarea de cruste galbene.
Simptome severe
Simptomele severe ale unei infectii cu streptococ de grup A includ:
- diaree;
- ameteala;
- febra;
- rani mari pe piele, vezicule;
- greata sau varsaturi;
- durere severa care se extinde dincolo de rana;
- piele care isi schimba culoarea (din rosu in violet);
- pielea umflata sau calda la atingere.
Cand ar trebui sa mergi la medic
Mergi la medic daca ai o durere in gat, rani pe piele sau o rana care pare ca se intinde sau nu da semne de vindecare. Daca crezi ca tu sau cineva apropiat are o infectie cu streptococ de grup A, este important sa consulti un medic cat mai curand posibil. Infectia se poate raspandi in organism si se poate agrava, daca nu este tratata prompt cu antibiotice.
Cauze ale infectiei cu streptococ A
Infectia cu streptococ de grup A este cauzata de bacterii care exista in mod obisnuit pe piele si in gat, inclusiv in randul multor persoane sanatoase. Una din trei persoane cu streptococ de grup A poate fi purtatoare fara sa aiba vreo boala sau fara sa manifeste niciun simptom.
Cu toate acestea, persoanele purtatoare de streptococ de grup A pot raspandi infectia prin tuse si stranut, prin intermediul picaturilor care contin bacterii sau prin contact direct cu pielea. De exemplu, daca intri in contact strans cu o persoana purtatoare de bacterii streptococice din grupul A, te poti infecta daca:
- inspiri picaturi din tuse sau stranut;
- atingi ceva pe care au cazut particule de saliva si apoi iti atingi gura sau nasul;
- bei din paharul persoanei respective sau mananci cu tacamurile ei;
- ii atingi pielea care are rani infectate;
- o saruti.
Diagnosticarea infectiei cu streptococ de grup A
Stabilirea diagnosticului depinde de tipul de infectie pe care il ai. In primul rand, medicul va verifica simptomele, efectuand un examen fizic. Iti va pune intrebari despre simptomele tale, cum ar fi de cat timp le ai si cat de severe sunt.
Ulterior, medicul iti va prescrie o serie de analize pentru a confirma diagnosticul. Printre acestea se afla:
- o analiza de sange, pentru a cauta infectia si anticorpii aparuti ulterior infectarii cu streptococ;
- un test rapid, prin care va recolta probe din gat, prin tamponare (exsudat faringian). Ulterior, proba va fi trimisa la laborator, pentru a cauta bacterii;
- proba de tesut, pentru a cauta o infectie, cu ajutorul unei biopsii
- un test imagistic, cum ar fi RMN, tomografie computerizata sau ecografie, pentru a analiza deteriorarea de sub piele, cauzata de infectie.
Tratamentul infectiilor cu streptococ de grup A
De obicei, infectiile cu streptococ de grup A sunt tratate cu antibiotice. Exista doua tipuri de antibiotice pe care medicul ti le va prescrie, in functie de tipul de infectie pe care il ai. Este posibil sa iti prescrie o crema pe care sa o aplici pe rani (topic) sau antibiotice sub forma de pastile. Antibioticele ofera mai multe beneficii, ajutandu-te sa te simti mai bine si asigurand:
- scurtarea duratei bolii;
- reducerea la minimum a simptomelor;
- prevenirea raspandirii bacteriilor;
- prevenirea complicatiilor si a bolilor grave.
Ar putea dura intre trei si cinci zile pana cand incepi sa te simti mai bine dupa ce ai luat antibiotic, pentru a trata o infectie cu streptococ de grup A. Simptomele ar trebui sa se reduca dupa cateva zile daca ai o infectie usoara. In cazul infectiilor severe, poate dura pana la doua saptamani pana cand incepi sa te simti mai bine.
In prezent, nu exista un vaccin impotriva infectiilor cu streptococ de grup A, dar exista seruri in cercetare.
Prevenire
Cea mai buna modalitate de a preveni aparitia infectiei cu streptococ de grup A este mentinerea unei bune igiene. Pentru a reduce raspandirea bacteriilor, spala-te des pe maini, mai ales dupa stranut sau tuse si inainte de a pregati, servi sau manca alimente.
Asigura-te ca suprafetele precum chiuvetele de baie, robinetii si manerele usilor, precum si hainele si lenjeria de pat, sunt pastrate curate, pentru a proteja toti membrii din locuinta.
Daca tu sau copilul tau aveti faringita streptococica sau o alta forma de infectie cu streptococ de tip A, trebuie sa stai izolat cel putin 24 de ore dupa inceperea tratamentului cu antibiotic.
Parintii ar trebui, de asemenea, sa se asigure ca si copiii lor sunt la zi cu vaccinurile de rutina, inclusiv pentru varicela si gripa. Acest lucru ajuta la prevenirea infectiilor virale care pot creste riscul de infectare cu streptococ A si streptococ invaziv de grup A.
Surse: