Descriere

Urologia este specialitatea ce se ocupa cu problemele medicale ce implica tractul urinar masculin si feminin si organele reproducatoare masculine. Urologii tratateaza medicamentos si chirurgical o gama larga de afectiuni care implica rinichii, ureterele, glandele suprarenale si vezica urinara. La barbati, un urolog poate trata, de asemenea, afectiunile testiculelor, prostatei si ale penisului.
Astfel, specialitatea urologie implica gestionarea medicala a unor afectiuni cum ar fi infectia tractului urinar si marirea prostatei pana la managementul chirurgical al unor afectiuni precum cancerul vezicii urinare, cancerul de prostata, pietrele la rinichi si incontinenta de efort. In cazul anumitor afectiuni, cum ar fi cancerul tractului urinar, urologii vor colaborara cu oncologi sau radioterapeuti.
Tractul urinar este sistemul de drenaj al organismului pentru eliminarea deseurilor si a lichidului suplimentar. Tractul urinar include cei doi rinichi, doua uretere, vezica urinara si uretra.
Rinichii sunt doua organe in forma de fasole, fiecare de marimea unui pumn. Sunt situati chiar sub cutia toracica, cate unul de fiecare parte a coloanei vertebrale. In fiecare zi, rinichii filtreaza aproximativ 120 pana la 150 de litri de sange pentru a produce aproximativ 1 pana la 2 litri de urina. Urina curge de la rinichi la vezica urinara prin tuburi numite uretere. Vezica stocheaza urina pana cand o elibereaza prin urinare (mictiune). Cand vezica urinara se goleste, urina este eliminata afara din corp printr-un tub numit uretra aflat in partea inferioara a vezicii urinare. Cand lucrurile nu functioneaza normal, apar bolile urologice.

Cele mai frecvente afectiuni tratate in cadrul specialitatii Urologie

Termenul „boli urologice” descrie o mare varietate de afectiuni, toate legate de filtrarea si transportul urinei din organism. Aceste boli pot afecta barbatii, femeile si copiii de toate varstele.
Bolile urologice afecteaza anumite parti ale corpului. La femei, acestea implica tractul urinar. La barbati, ele afecteaza tractul urinar sau organele reproducatoare. Iata care sunt cele mai frecvente afectiuni urologice:

Hiperplazia benigna de prostata

Dupa cum ii spune si numele, hiperplazia benigna de prostata se manifesta prin prostata marita, o crestere a dimensiunii glandei prostatei. Afectiunea este foarte frecventa in randul barbatilor in varsta. Ea nu are legatura directa cu cancerul de prostata.
Simptomele hiperplaziei benigne sunt cauzate de presiunea pe care o prostata mai mare o poate exercita asupra uretrei. Uretra este tubul ingust care transporta urina din vezica si in afara corpului.
Barbatii care sufera de hiperplazia benigna de prostata pot simti nevoia de a urina frecvent. Ei pot avea, de asemenea, un flux slab de urina si pot simti ca vezica nu este goala dupa urinare. Medicul monitorizeaza afectiunea si prescrie medicamente, iar cazurile severe pot fi tratate prin interventie chirurgicala.

Incontinenta urinara

Incontinenta urinara este o pierdere a controlului vezicii urinare. Are ca rezultat scurgerea involuntara de urina, ceea ce creeaza disconfort si jena. Exista o serie de afectiuni care pot provoca incontinenta, printre care:
• diabet
• sarcina si nasterea
• vezica hiperactiva
• prostata marita
• muschii deficitari ai vezicii urinare
• muschi sfincterian urinar slab
• infectii ale tractului urinar
• boli, inclusiv Parkinson si scleroza multipla
• leziune a maduvei spinarii
• constipatie severa
In unele cazuri, modificarile stilului de viata, cum ar fi controlul aportului de lichide, pot fi suficiente pentru a rezolva problema. In alte situatii, medicul poate sugera o interventie chirurgicala pentru a corecta cauza de baza.

Infectii ale tractului urinar

Infectiile tractului urinar sunt provocate de bacterii sau virusuri patogene care patrund in tractul urinar. Infectiile urinare sunt mult mai frecvente la femei, desi le pot face si barbatii. O senzatie de arsura in timpul urinarii este unul dintre principalele simptome ale unei infectii urinare. Alte semne includ nevoia frecventa de a urina si senzatia ca vezica urinara nu este complet goala, dupa urinare. De obicei, antibioticele pot elimina majoritatea infectiilor urinare in decurs de cinci pana la sapte zile.

Pietre la rinichi si ureterale

Pietrele (litiaza) se dezvolta in rinichi atunci cand exista cristale in urina si particule mici inconjoara si se aduna pe aceste cristale. Pietrele ureterale sunt cele care se deplaseaza de la rinichi prin ureter – tuburile care transporta urina de la rinichi la vezica. Aceste pietre numite si calculi pot bloca fluxul de urina si pot provoca durere intensa. Multi oameni ajung sa elimine pietrele mici din corp fara ajutor medical, dar cele mai mari pot duce la blocaje ale fluxului urinar. In unele cazuri, pot fi necesare proceduri medicale sau chirurgicale pentru a indeparta pietrele mari. Litotritia cu unde de soc extracorporala este una dintre cele mai frecvent tehnici utilizate. Procedura presupune folosirea undelor sonore pentru a sparge pietrele in bucati mai mici, astfel incat acestea sa poata fi eliminate mai usor din corp.

Hematurie sau sange in urina

Hematuria este prezenta sangelui in urina unei persoane. Cele doua tipuri de hematurie sunt:
• hematurie macroscopica – cand o persoana poate vedea sangele in urina
• hematurie microscopica – cand o persoana nu poate vedea sangele in urina, dar este depistat la microscop.
Persoanele cu hematurie macroscopica au o urina roz, rosie sau maro. Chiar si o cantitate mica de sange in urina poate determina schimbarea culorii urinei. In cele mai multe cazuri, persoanele cu hematurie macroscopica nu prezinta alte semne si simptome. Persoanele cu hematurie macroscopica care include cheaguri de sange in urina pot avea dureri de vezica urinara sau dureri de spate.
Cauzele care pot duce la prezenta sangelui in urina pot fi:
• infectie la vezica urinara, rinichi sau prostata
• litiaza ( calculi)
• trauma
• boli virale, cum ar fi hepatita
• menstruatie ( “falsa hematurie”)
• endometrioza
Printre problemele mai grave pentru care oamenii pot avea hematurie se numara:
• cancer de vezica, rinichi sau prostata
• inflamatie a rinichilor, uretrei, vezicii urinare sau prostatei
• tulburari de coagulare a sangelui, cum ar fi hemofilia sau terapia cu anticoagulante
• siclemie — o tulburare genetica in care corpul unei persoane produce celule rosii din sange cu forme anormale
• boala polichistica a rinichilor – o tulburare genetica in care multe chisturi cresc in rinichii unei persoane

Disfunctie erectila

Disfunctia erectila este o alta afectiune care poate fi tratata la urologie. Ea se manifesta prin faptul ca nu se poate obtine sau mentine o erectie suficient de ferma pentru un act sexual satisfacator.
Urologul diagnosticheaza disfunctia erectila cu ajutorul anamnezei si a examinarii fizice. Disfunctia erectila poate fi cauzata si de o problema psihica sau de alte afectiuni, precum diabetul, boli ale rinichilor, prostatei, testiculare, neurologice sau probleme hormonale.
Cistita interstitiala
Cistita interstitiala, numita si sindromul vezicii urinare dureroase, este o afectiune cronica sau de lunga durata care provoaca simptome urinare dureroase. Simptomele cistitei interstitiale pot fi diferite de la o persoana la alta. De exemplu, unii oameni simt un usor disconfort, presiune sau sensibilitate in zona pelviana. Alte persoane pot avea dureri intense in vezica urinara sau se lupta cu nevoia brusca sau frecventa de a urina des.

Alte afectiuni urologice comune

Alte afectiuni urologice comune includ:
• cancer de prostata
• cancerul vezicii urinare
• prolapsul vezicii urinare
• vezica hiperactiva
• prostatita (inflamarea glandei prostatei)

Servicii oferite

Ecografie scrotala

Ecografia scrotala este un test imagistic care analizeaza scrotul. Scrotul este sacul aflat la baza penisului, ce contine testiculele. Testiculele sunt organele reproducatoare masculine care produc spermatozoizi si hormonul sexual masculin. Ele sunt localizate in scrot, impreuna cu alte organe mici, vase de sange si un tub mic numit canalul deferent.

In cadrul unei ecografii, un gel transparent este aplicat pe sacul scrotal pentru a ajuta la transmiterea undelor sonore. O sonda portabila -transductorul cu ultrasunete- este apoi mutata peste scrot. Aparatul cu ultrasunete emite unde sonore de inalta frecventa. Aceste unde se reflecta in zonele din scrot pentru a crea imaginea.

O ecografie scrotala se recomanda pentru:
• a cauta cauza pentru care unul sau ambele testicule au devenit mai mari
• a investiga un nodul aparut in unul sau ambele testicule
• a gasi cauza durerii resimtite la nivelul testiculelor
• a vedea fluxul sangelui prin testicule

O ecografie scrotala ar putea depista o serie de rezultate anormale, printre care:

• Dilatarea unor vene foarte mici de la nivelul testiculului, numita varicocel
• Infectie sau abces
• Chist necanceros (benign)
• Rasucirea testiculului care blocheaza fluxul sanguin, numita torsiune testiculara
• Tumora testiculara

Ecografie peniana

Ecografia peniana poate fi utilizata pentru a evalua multe probleme care pot afecta penisul, precum disfunctia erectila, placile (cum ar fi cele cauzate de boala Peyronie), fibroza, nodulii si chiar cancerul.

Un dezechilibru al fluxului de sange arterial al penisului si al fluxului de sange venos, precum si disfunctiile impulsurilor nervoase sunt principalele cauze ale disfunctiei erectile la peste 75% dintre barbati. Ecografia peniana permite investigarea fluxului sanguin arterial si venos in penisul erect. De asemenea, permite o examinare detaliata a corpurilor cavernoase pentru a identifica eventuala calcificare sau cicatrizare in interiorul tesutului erectil al penisului.
Traumatismele penisului, priapismul, boala Peyronie si disfunctia erectila sunt cateva dintre conditiile care pot fi depistate cu ajutorul ecografiei peniane.

Pachet ecografie plus consultatie

Dupa cum ii spune si denumirea, pachetul medical include atat ecografia, cat si consultatia. In cadrul consultatiei, urologul iti va pune intrebari legate de simptomele pe care le ai, va face o examinare a istoricului medical si va efectua un examen fizic. Ulterior, pentru un diagnostic corect sau depistarea problemei urologice, va efectua si ecografia. Pe baza rezultatelor obtinute, va stabili diagnosticul si va prescrie diferite metode de tratament, in functie de afectiune. De asemenea, este posibil ca pentru rezolvarea problemei urologice sa fie nevoie de apelarea la o interventie chirurgicala.

Surse:
• news-medical.net
• www.healthline.com
• niddk.nih.gov
• mountsinai.org
• washington.edu

Medici

poza medic
Bucuresti
Dr. Cristian Bucur
Medic Specialist
Urologie
poza medic
Bucuresti, Ploiesti
Dr. Leonardo Giurca
Medic specialist
Urologie

Servicii

Locatii

Clinica Poliana Ploiești, str. Gheorghe Doja

Str. Gheorghe Doja Nr.23, Bl.34F, parter

Clinica Bucuresti, Despot Voda

Strada Despot Vodă Nr.42-44

    Pentru programare completează formularul:

    Solicita programare

    Selecteaza locatia

    Email

    Nume complet

    Telefon

    Mesaj

    Prin completarea formularului de mai sus si apasarea butonului "Trimite mesajul" sunteti de acord sa fiti contactat/a de catre reprezentantii Elite Medical / IDS Laboratories in legatura cu serviciile medicale solicitate.


    Suna acum Cere programare