Viroza respiratorie (guturai): cauze, simptome, tratament

Viroza respiratorie (guturaiul) este una dintre cele mai frecvente afectiuni in timpului sezonului rece. Anual, un adult poate avea 2-3 raceli, iar numarul acestora creste la copii. De cele mai multe ori, raceala are origine virala. Pentru a te proteja de raceala, este esential sa ai un sistem imunitar puternic si un organism sanatos.

Citeste in continuare si afla principalele caracteristici ale guturaiului si cum sa te protejezi de aceasta boala.

  • Ce este o viroza respiratorie?
  • Cauze raceala comuna (guturai)
  • Simptome viroza respiratorie
  • Complicatii viroza
  • Diagnostic viroza
  • Guturai la copii
  • Viroza respiratorie in sarcina
  • Cat dureaza o viroza respiratorie?
  • Tratament guturai
  • Prevenirea virozei respiratorii

Ce este o viroza respiratorie?

Viroza respiratorie (raceala) este o infectie a cailor respiratorii superioare, adica cavitatea nazala, sinusuri si faringe. Mai este denumita rinofaringita, rinita acuta sau guturai, ca urmare a locatiei zonei unde se produce infectia.

Aceasta infectie respiratorie acuta este cunoscuta si ca raceala comuna, deoarece raceala se transmite cu usurinta, avand o rata crescuta de contagiozitate.

Frecventa cazurilor de raceala este mai mare in anotimpul rece, ca urmare a unei transmiteri mai crescute a virusului in aceasta perioada.

👉Mai multe informatii despre infectiile respiratorii poti afla citind articolul Cele mai frecvente infectii respiratorii.

Cauze raceala comuna (guturai)

Guturaiul apare in urma unei infectii virale. S-au descoperit peste 200 de virusuri care pot determina raceala. Insa, principalele raspunzatoare de aparitia acestei afectiuni sunt rinovirusurile. Acest virus face parte din familia Picornaviridae si prezinta peste 100 de serotipuri.

O viroza respiratorie poate fi usor dobandita, deoarece virusul are o transmitere usoara, dar si ca urmare a prezentei urmatorilor factori:

  • contactul direct cu o persoana infectata;
  • frigul;
  • petrecerea unei perioade lungi de timp in spatii inchise;
  • spatiile nearisite;
  • dieta saraca in fructe si legume proaspete;
  • scaderea expunerii la soare si, implicit, reducerea sintezei vitaminei D;
  • starea de oboseala;
  • alcoolismul cronic;
  • fumatul;
  • varstele extreme (copii si varstnicii sunt mai predispusi);
  • sistem imunitar slabit;
  • lipsa masurilor de protectie (spalarea mainilor periodica, acoperirea gurii in timpul stranutului).

Persoanele cu o viroza respiratorie pot transmite boala cu 1-2 zile inainte de aparitia simptomelor si pana la 2 saptamani dupa ce manifestarile sunt prezente. Insa, contagiozitatea cea mai crescuta este in perioada in care simptomele au cea mai mare intensitate.

Perioada de incubatie a virusului este situata in intervalul 12 ore – 3 zile. Astfel, dupa aceasta perioada de timp, persoana nou infectata poate manifesta simptomele specifice unei raceli.

Simptome viroza respiratorie

Raceala debuteaza cu simptome nespecifice, precum:

  • stare generala alterata;
  • oboseala;
  • cefalee (durere de cap);
  • mialgii (durere musculara).

Suplimentar acestor simptome, cele mai multe persoane prezinta rinoree apoasa (secretii nazale) in primele zile. Dupa 2-3 zile secretiile devin mai vascoase si isi pot schimba culoarea, devenind galbui sau verzui. Alte simptome asociate pot fi reprezentate de:

  • stranut;
  • tuse;
  • amigdalita;
  • odinofagie (durere la inghitire);
  • congestie nazala (nas infundat);
  • sindromul picaturii post-nazale (secretiile formate la nivelul cailor respiratorii ajung la nivelul faringelui si, ulterior, sunt inghitite).

Simptomele specifice unei viroze respiratorii pot persista de la 7, pana la 14 zile. Uneori, persoanele ce au suferit de o viroza pot avea dupa vindecarea acesteia episoade de tuse reziduala. Aceasta poate dura intre 1-2 luni, dar nu inseamna o agravare a starii de sanatate a sistemului respirator. Cauza principala este reprezentata de inflamatia mucoasei respiratorii si a stimularii excesive a reflexului de tuse, care incearca sa elimine celulele distruse de la acest nivel. Tusea reziduala dispare spontan si nu necesita tratament specific.

Complicatii viroza

In cele mai multe dintre situatii, o raceala comuna trece de la sine si nu determina complicatii. Insa, in anumite cazuri, o viroza respiratorie se poate complica cu:

  • infectie bacteriana;
  • sinuzita;
  • otita;
  • conjunctivita;
  • faringita;
  • laringita;
  • bronsita;
  • bronsiolita;
  • pneumonie;
  • astm.

👉 Laringita este o afectiune destul de des intalnita, atat la copii, cat si la adulti. Daca vrei sa afli cum se manifesta, dar si care este diferenta dintre laringita si faringita, citeste articolul Laringita: cauze, simptome, tratament.

Persoanele aflate la risc de a prezenta complicatii sunt cele care au un sistem imunitar slabit. Printre acestea se afla:

  • copiii;
  • varstnicii;
  • persoanele imunocompromise;
  • persoanele care au avut un transplant;
  • persoanele diagnosticate cu boli cronice.

In cazul acestor persoane este indicata o monitorizare atenta. De asemenea, este recomandata vizita la medic pentru o evaluare atenta a simptomelor. Daca apare agravarea starii de sanatate, este necesar a consulta medicul cat mai repede.

Diagnostic viroza

Diagnosticul unei raceli se face de cele mai multe ori pe baza evaluarii clinice si a simptomelor prezentate de pacient. In cadrul consultatiei, medicul realizeaza:

  • anamneza detaliata;
  • examenul clinic complet.

Pentru a diferentia raceala de gripa, medicul poate indica si efectuarea unui test rapid pentru virusurile gripale. Exista 3 virusuri gripale principale A, B si C. Aceste doua afectiuni au multe dintre simptome comune, se transmit in acelasi mod, dar, cu toate acestea, sunt diferite. Spre exemplu, viroza cu febra este rar intalnita, in timp ce gripa prezinta deseori febra ca simptom.

👉 Citeste articolul Gripa si afla principalele caracteristici ale acestei afectiuni, care sunt simptomele, dar si cum poti preveni aparitia acesteia.

Pentru confirmarea diagnosticului, medicul poate indica efectuarea unui exsudat nazal. Prin intermediul acestei investigatii, agentul patogen implicat este identificat. De asemenea, pentru evaluarea posibilelor complicatii, medicul poate recomanda si efectuarea unei radiografii.

Guturai la copii

Guturaiul la copii prezinta un tablou clinic similar cu cel al adultului. Suplimentar, pot fi prezente si alte manifestari, precum:

  • iritabilitate;
  • febra moderata;
  • adenopatii (inflamarea ganglionilor limfatici).

👉 Daca te intrebi ce inseamna febra moderata sau cum poate fi ameliorata, afla ca poti afla toate aceste informatii din articolul Febra: tot ce trebuie sa stii.

Complicatiile la copil apar cu frecventa mai mare decat la adult. De aceea, este important ca parintii sa acorde atentie oricarei schimbari in starea generala a celui mic. In prezenta unor simptome de alarma, este indicat sa consulti in cel mai scurt timp medicul. Printre manifestarile care pot indica agravarea starii de sanatate se pot afla:

  • febra peste 38℃;
  • febra care persista mai mult de 2 zile;
  • dificultati la respiratie;
  • wheezing (respiratie suieratoare);
  • coloratie albastruie a buzelor sau a tegumentelor;
  • tuse severa;
  • durere auriculara;
  • scaderea apetitului (poftei de mancare);
  • letargie sau somnolenta.

Viroza respiratorie in sarcina

De cele mai multe ori, raceala nu afecteaza evolutia unei sarcini. Insa, este important sa stii faptul ca unele dintre medicamentele indicate in cazul unei virozei nu sunt permise in timpul sarcinii.

Consultul medical este necesar indiferent de severitatea simptomelor, deoarece raceala poate fi usor confundata cu gripa. In cazul unui diagnostic de gripa, femeia insarcinata poate necesita tratament specific.

Cat dureaza o viroza respiratorie?

Durata unei viroze poate varia intre 7-14 zile. Pentru fiecare persoana, aceasta perioada poate fi diferita. Insa, in medie, simptomele persista pentru un interval de timp de:

  • 8 zile – odinofagie;
  • 9-10 zile – cefalee;
  • > 14 zile – rinoree;
  • > 14 zile – congestie nazala;
  • > 14 zile – tuse.

In cazul in care simptomele se agraveaza, este important sa consulti medicul. In acest mod, pot fi evitate complicatiile asociate virozei respiratorii.

Tratament guturai

Guturaiul nu are un tratament specific care grabeste vindecarea. Insa, pot fi administrate medicamente care au rolul de a ameliora simptomelor date de raceala. Astfel, medicul poate prescrie:

  • analgezice;
  • antiinflamatoare;
  • decongestionante nazale;
  • antihistaminice;
  • antitusive;
  • expectorante;
  • suplimente cu vitamine.

Este important de mentionat ca antibioticele nu sunt eficiente in cazul virozelor respiratorii. Acestea actioneaza doar asupra bacteriilor, iar guturaiul este cauzat de virusuri. Antibioticele pot fi prescrise daca se constata o suprainfectie bacteriana.

Viroza1

Atat in cazul copiilor, cat si al adultilor sunt indicate urmatoarele masuri pentru ameliorarea simptomelor:

  • odihna;
  • hidratarea optima (ceai cald, apa, lapte);
  • aerisirea incaperii la intervale regulate;
  • umidificarea aerului din incapere;
  • inhalatiile sau aerosolii;
  • aplicarea unguentelor la nivelul narinelor pentru reducerea iritatiei cauzate de rinita;
  • evitarea alcoolului;
  • renuntarea la fumat.

Prevenirea virozei respiratorii

Dobandirea unei raceli poate fi prevenita prin adoptarea unor masuri de igiena, precum:

  • spalarea mainilor la intervale regulate sau inainte de a manca sau a atinge fata;
  • utilizarea gelurilor pe baza de alcool cand nu este posibila spalarea cu apa si sapun;
  • igienizarea permanenta a suprafetelor utilizate frecvent (clante, intrerupatoare, tastatura, mouse);
  • evitarea contactului direct cu persoane infectate sau cu suprafetele pe care acestia le-au atins;
  • aerisirea incaperilor de cel putin 2 ori pe zi.

Prevenirea virozelor la copil este posibila, daca sunt respectate urmatoarele indicatii:

  • igienizarea frecventa a mainilor;
  • spalarea periodica a jucariilor;
  • spalarea mainilor dupa curatarea nasului;
  • evitarea jocurilor impreuna cu alti copii ce prezinta simptome de raceala.

Alimentatia

Un alt element important pentru sustinerea si intarirea sistemului imunitar este reprezentat de alimentatie. Astfel, este indicat sa ai o alimentatie echilibrata, plina de nutrienti. Pentru o dieta sanatoasa consuma:

  • vitamine si minerale (fructe si legume in stare cruda);
  • proteine (peste, pui, lactate, fasole, naut, mazare);
  • carbohidrati complecsi (grau integral, secara, ovaz);
  • grasimi sanatoase (peste, avocado, ulei de masline);
  • probiotice (iaurt, smantana).

Somnul

De asemenea, somnul este foarte important pentru un sistem imunitar puternic. Necesarul de somn indicat de specialisti este de 8 ore in fiecare noapte. Acest interval poate varia in functie de persoana si de varsta. Este recomandat sa testezi mai multe perioade de odihna pentru a determina care este cea mai potrivita pentru tine.

Activitatea fizica

Sedentarismul este unul dintre factorii de risc pentru o imunitate scazuta, dar si pentru multe alte afectiuni. Daca nu esti o persoana foarte activa, poti incerca sa introduci in programul zilnic exercitii fizice de intensitate redusa sau plimbari in aer liber.

Activitatea fizica stimuleaza sistemul imunitar si intareste capacitatea organismului sa lupte impotriva agentilor patogeni. Suplimentar, efectele exercitiilor pot fi observate si la nivelul sistemului cardiovascular, respirator, musculo-scheletal.

Raceala comuna (guturaiul) este una dintre cele mai frecvente afectiuni care apar in special in sezonul rece (toamna, iarna). Simptomele nu au o intensitate crescuta, dar pot persista pana la 2 saptamani. Tratamentul este utilizat in special pentru gestionarea simptomelor. Guturaiul poate fi prevenit prin respectarea unei igiene riguroase, mentinerea unei alimentatii nutritive si echilibrate si evitarea persoanelor care prezinta simptome. Mergi periodic la un consult medical si afla care sunt cele mai eficiente masuri pentru a avea o stare perfecta de sanatate.

 

Bibliografie: